
Filme românești la festivalul internațional dedicat scurtmetrajelor de la Istanbul
Numărul 37, 13-19 decembrie 2016 » Roza vânturilor
În perioada 14-21 decembrie va avea loc la Istanbul a 33-a ediție națională a Festivalului Internațional de Filme de Scurtmetraj, eveniment care marchează, totodată, și a 28-a ediție pe plan internațional, informează un comunicat emis de Institutul Cultural Român (ICR).
România va participa la această ediție a festivalului cu șapte scurtmetraje, printre care se numără O faptă bună (regia Andrei Gruzsnikzki), Plan B (regia Simona Sava), Nu există-n lumea asta (regia Andreea Vălean), SPID (regia Bogdan Mureșanu), Black Friday (regia Roxana Stroe). De asemenea, invitat la eveniment din partea României va fi regizorul Bogdan Mureșanu, care va participa la o serie de întâlniri cu regizori de scurtmetraje sau actori din alte țări, precum și la sesiuni de Q&A.
În acest an intră în competiție peste 1.600 de producții cu reprezentanți din Austria, Franța, Spania, Italia, Suedia, Belgia, Elveția, Rusia, Anglia, Iran, Germania, Polonia, Palestina, Grecia, Slovenia, Macedonia, Portugalia și din țara gazdă, Turcia. Festivalul se va desfășura în cele mai importante centre culturale din Istanbul.
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice
Cultura își vindecă treptat „rănile” provocate de pandemie