Fitch a înrăutățit estimările privind evoluția PIB-ului Statelor Unite în 2022 și în 2023
Numărul 42, 26 oct. - 1 nov. 2022 » Lumea în care trăim
Agenția de evaluare financiară Fitch a înrăutățit estimările privind evoluția PIB-ului Statelor Unite în 2022 și în 2023 și a avertizat că inflația ridicată și deciziile Rezervei Federale a SUA (Fed) de a majora dobânda vor provoca economiei SUA o recesiune asemănătoare cu cea din anii '90, a anunțat postul de televiziune CNN, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Conform noilor previziuni, PIB-ului Statelor Unite ar urma să crească cu doar 0,5% în 2023, față de un avans de 1,5% previzionat în iunie de Fitch. Economiștii agenției se așteaptă ca recesiunea să fie destul de moderată, iar rata șomajului să crească de la nivelul actual de 3,5% la 5,2% în 2024, ceea ce implică pierderea a milioane de locuri de muncă, dar la un nivel mai redus decât în precedentele două recesiuni.
Oficialii Fed se așteaptă ca rata șomajului să se situeze la 3,8% anul acesta și la 4,4% în 2023, în timp ce inflația ar urma să revină lent la ținta Fed de 2% în 2025.
Inflația ridicată va afecta semnificativ veniturile gospodăriilor anul viitor, reducând cheltuielile de consum, care vor duce la un declin al economiei în trimestrul doi din 2023, estimează Fitch.
Și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) estima recent o încetinire a economiei SUA de la 1,5% în 2022 la doar 0,5% în 2023, după ce în iunie previziona o creștere de 2,5% anul acesta și de 1,2% anul viitor.
Ritmul declinului economiei SUA în trimestrul doi din 2022 a fost mai redus decât s-a estimat inițial, cheltuielile de consum compensând scăderea stocurilor și reducând temerile privind iminența unei recesiuni.
Departamentul american al Comerțului a anunțat că Produsul Intern Brut a înregistrat o contracție de 0,6% în ritm anualizat în perioada aprilie-iunie 2022, față de un declin de 0,9% previzionat anterior.
Analiștii se așteaptă în trimestrul trei din 2022 la un avans al economiei de până la 1,5%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”