Florin Cîțu: 1 iunie nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important

Florin Cîțu: 1 iunie nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important

Telex » Știri 23 aprilie 2021  

Premierul Florin Cîțu a afirmat că data de 1 iunie nu înseamnă că „revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important” în ceea ce privește lupta cu pandemia, relatează Agerpres. Șeful Executivului a condus, joi, prima reuniune a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Am avut o ședință, ședința Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie. E, de fapt, primul pas, o ședință pe care eu o aștept de un an de zile, pentru că în momentul în care am intrat în starea de urgență, anul trecut, era complicat să vedem acest scenariu: cum vom reveni la normalitate. Astăzi putem să vedem cum revenim la normalitate, de aceea avem acest comitet interministerial, care să pregătească prima bornă, prima parte. 1 iunie nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important. Am spus că atunci putem să facem acest lucru, dacă avem aproape 35% din populația care trebuie să fie vaccinată, o vaccinăm, deci depinde de noi. (...) A fost o ședință în care s-a aprobat regulamentul, o ședință în care le-am spus colegilor mei cum cred că ar trebui să lucreze. Fiecare minister va veni cu propuneri pe care le discută întâi cu sectoarele pe care le are în subordine”, a explicat Florin Cîțu.

Premierul a adăugat că, după discuțiile sectoriale, propunerile rezultate vor trebui filtrate și la nivelul ministerelor. „Sunt toate ministerele pentru că toate ministerele au avut tot felul de măsuri anul acesta, care au afectat activitatea sectoarelor pe care le monitorizează, le administrează. Bineînțeles, Ministerul Sănătății, bineînțeles Ministerul Afacerilor Interne sunt acolo pentru că toate aceste măsuri vor trebui discutate și cu Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne și vor trebui filtrate. A fost o ședință sau o întâlnire pe care o aștept de un an de zile care ne dă speranță. (...) Începem să ne gândim la revenirea la normalitate. Le-am spus colegilor mei că săptămânal este în regulament să se întâlnească, dar pot avea ședințe extraordinare oricând și îi încurajez să se întâlnească oricând, ca să putem să avem pe masă cât mai repede soluții pe care să le prezentăm public, pentru ca apoi să ne putem pregăti pentru această revenire la normalitate, prima fază a revenirii la normalitate de la 1 iunie”, a declarat premierul.

El a reiterat importanța vaccinării împotriva noului coronavirus: „Știu că o spun de foarte multe ori, dar depinde doar de noi. O campanie de vaccinare de succes aduce și normalitatea în România”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.