Florin Cîţu: Pensiile de anul acesta vor fi mai mari decât anul trecut

Florin Cîțu: Pensiile de anul acesta vor fi mai mari decât anul trecut

Telex » Știri 28 ianuarie 2021  

Pensiile vor fi mai mari în acest an faţă de 2020, iar bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare, a declarat, la Palatul Victoria, prim-ministrul Florin Cîţu, precizând că în 2021 cheltuielile bugetare cu pensiile cresc cu aproape 8 miliarde de lei. „Cheltuielile cu pensiile cresc în acest an cu aproape 8 miliarde de lei - ca să înţelegem procedura de bugetare. Până să începem orice anul acesta, vezi dacă ies cheltuielile cu 8 miliarde de lei de la majorarea punctului de pensie din septembrie şi alocaţiile cu încă 2,3 miliarde de lei. Deci, suplimentăm bugetul de anul acesta, fără să facem nimic, cu aproape 11 miliarde de lei, adică 1,1% din PIB. Pensiile, anul acesta, vor fi mai mari decât pensiile de anul trecut şi asta este cert, iar bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare”, a spus Florin Cîţu, citat de Agerpres. Întrebat dacă guvernanţii au stabilit un prag până la care va creşte punctul de pensie, premierul a explicat: „Legislaţia în ceea ce priveşte pensiile o să fie modificată, pentru că sunt multe probleme acolo”.

„Şi noi, ca o coaliţie guvernare, care am preluat guvernarea în acest an, avem un obiectiv foarte clar: pensiile să fie bazate pe contributivitate şi de aici pornim şi vom vedea care va fi forma finală, dar, repet, anul acesta, punctul de pensie este mai mare decât punctul de pensie în 2020”, a mai declarat premierul.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.