Florin Cîţu: România va primi, în zilele următoare, o primă tranşă de 3 miliarde euro din împrumutul acordat de Comisia Europeană

Florin Cîțu: România va primi, în zilele următoare, o primă tranșă de 3 miliarde euro din împrumutul acordat de Comisia Europeană

Telex » Știri 26 noiembrie 2020  

România va primi, în zilele următoare, o primă tranșă în valoare de 3 miliarde de euro din împrumutul acordat de Comisia Europeană în cadrul instrumentului SURE, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook. Valoarea totală a împrumutului solicitat de partea română este de 4,1 miliarde de euro, iar banii vor fi folosiți pentru finanțarea deficitului generat de măsuri precum șomajul tehnic sau programul flexibil de muncă, a precizat ministrul, citat de Agerpres. „În câteva zile, prima tranșă din instrumentul SURE - 3 miliarde euro!!!! Uniunea Europeană a acordat României în cadrul instrumentului SURE, conform cererii părții române, un împrumut în valoare de circa 4,1 miliarde euro pentru susținerea a 9 măsuri adoptate de Guvernul României în contextul crizei generate de pandemia de Covid-19. Banii sunt folosiți pentru a finanța deficitul bugetar apărut în urma creșterii cheltuielilor bugetare cu șomajul tehnic, programul flexibil de muncă și alte măsuri similare menite să protejeze angajații și/sau persoanele care desfășoară o activitate independentă, precum și pentru finanțarea, în subsidiar, a unor măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă”, a scris ministrul.

Din punct de vedere al costurilor, împrumutul este acordat la aceiași termeni financiari la care Comisia s-a împrumutat de pe piață - cupon 0%. Prima tranșă din acest împrumut, în valoare de 3 miliarde de euro, are o maturitate de 14,5 ani.

Reamintim că, în ședința de Guvern din 1 octombrie 2020, a fost aprobat Memorandumul privind încheierea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 4,099 miliarde de euro, în cadrul instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a apariției epidemiei de Covid-19 (SURE). Împrumutul a fost acordat la cererea părții române, transmisă Comisiei Europene, în baza Memorandumului din data de 7 august 2020, privind acordul de principiu al Guvernului pentru contractarea acestui împrumut.

MFP menționează că împrumutul va susține măsurile adoptate de Guvernul României în contextul generat de criza Covid-19, în perioada februarie - august 2020, menite să protejeze angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă, cu scopul de a reduce incidența șomajului și pierderea veniturilor.

Dintre aceste măsuri, eligibile în cadrul instrumentului SURE, conform evaluării Comisiei Europene, instituția enumeră șomajul tehnic, programul de muncă flexibil, alte astfel de scheme destinate unor categorii de liber profesioniști a căror activitate a fost redusă/întreruptă, ca urmare a pandemiei de Covid-19, precum și sporuri și alte măsuri similare acordate personalului medical pentru recunoașterea meritelor acestora.

Acordarea împrumutului se face în baza Regulamentului (UE) 2020/672.

Caracteristicile împrumutului acordat României sunt următoarele: perioada de tragere a sumelor împrumutului este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârșitul lunii martie 2022); împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranșe; valoarea tranșelor și calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru; maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani; împrumutul va fi acordat în aceiași termeni financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piață pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanțări. Având în vedere reputația Uniunii Europene, susținută și întărită în cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de către statele membre, împrumutul contractat va fi la costuri avantajoase.

Alături de România, în cadrul acestui instrument au accesat finanțare alte 15 state membre, printre care Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Belgia. În cadrul acestui instrument UE a pus la dispoziție 100 de miliarde de euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.