FMI: Băncile din zona euro au suficient capital pentru a face față impactului pandemiei

FMI: Băncile din zona euro au suficient capital pentru a face față impactului pandemiei

Numărul 12, 31 mar.-6 apr. 2021  »  Lumea în care trăim

Băncile din zona euro dispun de suficient capital pentru a face față impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19) și pentru a finanța redresarea economiei, deși ele sunt extrem de expuse la sectoare afectate sever de criză, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Deși pandemia a diminuat semnificativ capitalul băncilor, rezervele de capital (buffers) sunt suficient de mari pentru a face față posibilului impact al crizei. Cu politici adecvate, băncile vor putea sprijini redresarea prin acordarea de noi împrumuturi”, apreciază instituția financiară internațională.

PUBLICITATE
Pe baza estimărilor FMI din ianuarie, băncile din cele 19 țări din zona euro vor rămâne în mare parte puternice la efectele recesiunii din 2020 și la redresarea parțială din 2021. „Rata de adecvare a capitalului ar urma să scadă de la 14,7% la 13,10% până la finalul acestui an, dacă sunt menținute măsurile de sprijin. Nicio bancă nu va încălca reglementările privind cerințele minime de capital, chiar fără măsurile de sprijin”, se arată în raportul FMI.

Instituția financiară internațională a subliniat importanța măsurilor guvernamentale de sprijin pentru bănci, care includ atenuarea reglementărilor privind capitalul, moratoriul privind datoriile, garanții de credit, granturi, reduceri de taxe și subvenționarea salariilor pentru firme.

Băncilor din zona euro ar trebui să li se permită să-și reconstruiască gradual rezervele de capital, pentru a prezerva capacitatea lor de creditare, iar restricțiile asupra acordării de dividende și răscumpărării de acțiuni trebuie menținute până când se consolidează redresarea, conform FMI.

„Autoritățile UE trebuie să folosească actualul sistem de teste de stres pentru a evalua necesarul pentru recapitalizarea preventivă a băncilor”, apreciază instituția financiară internațională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.