FMI: Inflația se va diminua în 2022

FMI: Inflația se va diminua în 2022

Numărul 38, 13-19 oct. 2021  »  Lumea în care trăim

Fondul Monetar Internațional (FMI) se așteaptă ca inflația să atingă nivelul maxim în această toamnă și să revină la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19 până la mijlocul lui 2022, dar se menține riscul ca nivelul ridicat al inflației să persiste, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Estimările de bază ale FMI pentru economiile avansate arată o inflație de 3,6% în această toamnă și scăderea ei la aproximativ 2% până la mijlocul lui 2022. Economiile emergente și în curs de dezvoltare vor avea o inflație de 6,8% în această toamnă, pentru ca apoi să se reducă la aproximativ 4% până la mijlocul lui 2022.

„Creșterea prețurilor locuințelor, perturbările din lanțurile de aprovizionare în economiile emergente și în curs de dezvoltare, presiunile continue asupra prețurilor alimentelor și deprecierea valutelor în țările emergente ar putea menține un nivel mai ridicat al inflației”, se arată în raportul FMI.

Majorarea ratei inflației vine în urma creșterii cererii, a economiilor acumulate ca urmare a stimulentelor fiscale și monetare, a creșterii rapide a prețurilor la materiile prime, a perturbărilor din lanțurile de aprovizionare și a deficitului.

O creștere de 40% prețurilor globale ale alimentelor de la începutul pandemiei a afectat semnificativ țările cu venituri scăzute.

Așteptările inflaționiste tind să fie bine ancorate în țările unde este credibilă independența băncilor centrale, politicile monetare sunt bine comunicate, apreciază FMI.

Accelerarea inflației, în special în țările emergente, este deseori asociată cu deprecieri valutare semnificative. În economiile avansate, ele sunt deseori precedate de deficite fiscale ridicate, informează FMI.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.