FMI recomandă economiilor emergente să se pregătească pentru înăsprirea politicii monetare a Fed

FMI recomandă economiilor emergente să se pregătească pentru înăsprirea politicii monetare a Fed

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Lumea în care trăim

Economiile emergente trebuie să se pregătească pentru momentul în care SUA vor majora dobânda de referință, a apreciat Fondul Monetar Internațional, avertizând că o mișcare mai rapidă decât se preconizează din partea Rezervei Federale ar putea perturba piețele financiare, declanșa ieșiri de capital și deprecieri monetare peste hotare, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Într-un document publicat pe blogul instituției financiare, o serie de oficiali ai FMI se așteaptă ca economia americană să continue să înregistreze un ritm robust de creștere, în timp ce inflația ar urma să se modereze la finele anului. Noile prognoze economice ale FMI urmează să fie date publicității la data de 25 ianuarie.

Potrivit FMI, o înăsprire bine implementată a politicii monetare ar urma să aibă un impact limitat asupra piețelor emergente deoarece cererea externă va compensa impactul creșterii costurilor de finanțare.

Însă o inflație salarială extinsă în SUA, precum și prelungirea blocajelor de aprovizionare, ar putea crește prețurile peste așteptări și ar alimenta estimările inflaționiste, ceea ce ar declanșa creșteri mai rapide ale dobânzii de bază din partea băncii centrale a SUA.

„Economiile emergente ar trebui să se pregătească pentru potențiale episoade de turbulențe economice”, susține FMI citând riscurile ridicate de majorări mai rapide decât se așteaptă ale dobânzii Fed precum și de revenirea pandemiei.

Președintele subsidiarei din St. Louis a Rezervei Federale, James Bullard, a declarat zilele trecute că Fed ar putea majora dobânda de bază încă din luna martie, cu câteva luni mai repede decât se preconiza anterior, și dacă va fi nevoie va putea adopta chiar și măsuri mai agresive împotriva inflației.

„Majorările mai rapide ale dobânzii Fed ar putea agita piețele financiare și înăspri condițiile de finanțare la nivel global. Aceste evoluții ar putea veni cu o încetinire a cererii și comerțului SUA și ar putea conduce la ieșiri de capital și deprecieri monetare pe piețele emergente”, susțin oficialii FMI.

Potrivit instituției financiare internaționale, economiile emergente cu presiuni inflaționiste puternice și instituții slabe ar trebui să reacționeze rapid și să lase monedele să se deprecieze și, de asemenea, să majoreze dobânzile. FMI a îndemnat băncile centrale să comunice în mod clar și consistent planurile lor privind înăsprirea politicii monetare. De asemenea, guvernele ar putea anunța planuri vizând majorarea graduală a veniturilor din taxe, implementarea de reforme ale pensiilor și subvențiilor și alte măsuri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.