Garanții pentru IMM-uri și start-up-uri de până la 80% prin FNGCIMM, pentru creditele de la CEC Bank

Garanții pentru IMM-uri și start-up-uri de până la 80% prin FNGCIMM, pentru creditele de la CEC Bank

Numărul 29, 18-24 octombrie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

F

PUBLICITATE
l Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA) și CEC Bank au extins accesul la creditare pentru IMM-urile din portofoliul CEC Bank, atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții. Măsura este posibilă în urma semnării unui act adițional la Convenția Cadru Plafon de garantare.

Astfel, începând din 17 octombrie 2016, start-up-urile și IMM-urile care respectă criteriile de eligibilitate vor beneficia de garanții din partea FNGCIMM de până la 80% din valoarea împrumutului (fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar) și vor putea urma o procedură simplă și rapidă pentru obținerea de la CEC Bank a finanțării potrivite planurilor de dezvoltare a afacerilor.

„Documentul semnat reflectă noua politică a FNGCIMM de acordare a garanțiilor de tip plafon, bazată pe indicatori de previzionare a riscului de credit. Acesta permite băncii-partener o mai bună administrare a riscului, generând în egală măsură premisele dezvoltării durabile a mediului de afaceri reprezentat de IMM-uri și start-up-uri. În calitatea sa de exponent al capitalului de stat, FNGCIMM își propune consolidarea rolului pe piața financiar-bancară, ca partener de încredere între mediul de afaceri și cel financiar. Instituția susține întreprinzătorii locali și dorește să extindă parteneriatele tradiționale și să câștige noi clienți. Proiectele implementate au ca obiectiv susținerea IMM-urilor din România și vor dovedi pragmatismul, receptivitatea și adaptabilitatea FNGCIMM la tendințele actuale ale mediului de afaceri. Prin misiunea asumată, CEC Bank urmărește cu precădere finanțarea IMM-urilor, agriculturii și administrațiilor publice locale, fiind un element activ în sprijinirea clienților pentru accesarea Fondurilor Europene și a Programelor Guvernamentale. (…) Prin semnarea acestui parteneriat s-au creat premisele unei mai bune colaborări între finanțator și garant, în beneficiul întreprinzătorilor. Astfel, FNGCIMM și CEC Bank își consolidează rolul de susținători ai dezvoltării economice a României, contribuind activ la crearea și menținerea locurilor de muncă”, se precizează într-un comunicat al celor două instituții.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.