FNGCIMM: Peste 13.400 de IMM-uri s-au înscris în portalul IMM Invest până la 31 mai, solicitând 17.000 de credite

FNGCIMM: Peste 13.400 de IMM-uri s-au înscris în portalul IMM Invest până la 31 mai, solicitând 17.000 de credite

Telex » Știri 2 iunie 2021  

13.453 de IMM-uri s-au înscris în portalul IMM Invest până la data de 31 mai, solicitând 17.000 de credite, din care 13.967 sunt aferente programului Invest, cu o valoare a finanțării de aproximativ 16 miliarde de lei, iar în cadrul subprogramului Agro sunt cerințe pentru 2.849 de credite, cu o valoare a finanțării de 4,3 miliarde lei, informează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres, la finalul lunii mai, FNGCIMM avea semnate în total peste 600 de convenții de garantare, încheiate cu 47 de parteneri financiari, bănci și instituții financiare nebancare. Fondul semna la data de 31 mai 2002 prima convenție de garantare. „De aproape 20 de ani, FNGCIMM SA - IFN creează punți de legatură între sistemul bancar și IMM-uri, sprijinind sectoarele și antreprenorii din toată țara în identificarea de soluții optime care să asigure accesul facil la creditele bancare, susținute prin garanții financiare și ajutoare de stat. În baza parteneriatului activ dintre Guvernul Romaniei, Ministerul Finanțelor și a întregului sistem financiar - bancar, FNGCIMM SA - IFN implementează programe guvernamentale și produse de garantare cu rol cheie în susținerea economiei, și în special a IMM-urilor. Continuăm și în acest an, cele cinci programe guvernamentale lansate în 2020, deoarece au fost extrem de bine primite de antreprenori și de către mediul de afaceri. Programele sunt operaționale, plafoanele de garantare sunt alocate și pot fi accesate în orice moment de către beneficiarii eligibili, apelând la unul din finanțatorii înscriși în program”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Principalul program guvernamental implementat în cursul anului 2020 este IMM Invest România - dedicat întreprinderilor mici și mijlocii, cărora le facilitează accesul la capitalul financiar în scopul asigurării lichidităților în vederea derulării activității curente sau în scopul realizării investițiilor.

Astfel, în cadrul acestui program, în cursul anului 2020 au fost încheiate 25.586 de contracte cu o valoare a finanțărilor de 14,171 miliarde de lei. Însă, anul 2021 a adus ca element de noutate subprogramul Agro IMM Invest, adecvat nevoilor specifice IMM-urilor din sectorul agricol, al pescuitului, acvaculturii, precum și a sectorului alimentar. În plus, ajutorul de stat aferent subprogramului Agro IMM Invest include o componentă de grant de 10% din valoarea finanțării, precum și o perioadă de grație extinsă de până la 24 de luni.

Mecanismul de garantare implementat în baza OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiar nebancare anumitor categorii de debitori a asigurat angajamente de garantare în valoare de 238,072 milioane de lei, reprezentând dobânzi datorate de 47.610 debitori persoane fizice și de 112 IMM-uri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.