FMI: Datoria globală s-a situat anul trecut la nivelul-record de 235.000 miliarde de dolari

FMI: Datoria globală s-a situat anul trecut la nivelul-record de 235.000 miliarde de dolari

Numărul 50-51, 21 dec. 2022 - 10 ian. 2023  »  Lumea în care trăim

Datoria globală publică și privată a înregistrat anul trecut cel mai semnificativ declin din ultimii 70 de ani, după ce atinsese un nivel record în 2020, din cauza impactului pandemiei, dar, per ansamblu, rămâne mult peste nivelul anterior pandemiei, se arată într-o postare pe blogul Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În 2021, datoria globală publică și privată a scăzut cu 10 puncte procentuale, la 247% din PIB-ul global, de la nivelul de vârf de 257% din PIB în 2020, și comparativ cu un nivel de aproximativ 195% din PIB în 2007, înaintea crizei financiare mondiale.

În dolari, datoria globală a continuat să crească, deși într-un ritm mult mai lent, ajungând anul trecut la nivelul record de 235.000 miliarde de dolari.

Datoria privată, care include obligațiunile companiilor non-financiare și ale gospodăriilor, a determinat reducerea generală, înregistrând un declin de șase puncte procentuale, la 153% din PIB, se arată în raportul FMI care conține date din 190 de țări.

Scăderea de patru puncte procentuale a datoriei publice, la 96% din PIB, a reprezentat cel mai mare semnificativ declin din ultimele decenii.

"Fluctuațiile neobișnuite ale nivelului datoriei globale au fost rezultatul redresării economiei în urma pandemiei și nivelul ridicat al inflației, susține instituția internațională.

Dinamicile datoriei au fost diferite. Economiile avansate au înregistrat cel mai mare semnificativ declin al datoriei, atât cea publică cât și cea privată au scăzut cu 5% din PIB în 2021, fiind urmate de piețele emergente, excluzând China. Dar statele cu venituri scăzute s-au confruntat cu o creștere continuă a ratei datoriei anul trecut și sporesc temerile privind capacitatea țărilor cu venituri scăzute și medii de a-și achita datoriile, se arată în raportul FMI.

Va deveni din ce în ce mai dificilă gestionarea nivelului ridicat al datoriei, dacă perspectivele economice continuă să se deterioreze și costurile de împrumut cresc suplimentar, avertizează principalul expert fiscal din cadrul FMI, Vitor Gaspar.

Nivelul ridicat al inflației continuă să ajute la reducerea ratei datoriei în 2022, dar cheltuielile vor crește dacă inflația devine persistentă. Guvernele ar trebui să adopte politici fiscale care să ajute la reducerea presiunilor inflaționiste și a vulnerabilității datoriei pe termen lung, în timp ce continuă să-i sprijine pe cei mai vulnerabili, susține oficialul FMI.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.