România a aderat la Standardul Special de Diseminare a Datelor – Plus, realizat de FMI

România a aderat la Standardul Special de Diseminare a Datelor – Plus, realizat de FMI

Numărul 42, 5-11 nov. 2019  »  Direct de la sursă

D

PUBLICITATE
începutul lunii noiembrie, România se înscrie în grupul select al țărilor avansate din punctul de vedere al diseminării informațiilor statistice care au îndeplinit cerințele de aderare la Standardul Special de Diseminare a Datelor - Plus (SDDS-Plus), solicitat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).Prin acesta, așa cum transmite Departamentul de Comunicare al FMI, datele României sunt preluate și publicate în Buletinul Informativ al Standardelor de Diseminare, ceea ce atestă capacitatea statisticii oficiale românești de a produce în timp util date fiabile și cuprinzătoare în măsură să reflecte evoluțiile economice și financiare ale ţării noastre într-un mediu de integrare continuă”, se precizează într-un comunicat al INS.

Potrivit aceleiaşi surse, directorul Departamentului Statistică al FMI, Louis Marc Ducharme a subliniat că „diseminarea noilor seturi de date în cadrul SDDS Plus va fi de neprețuit în promovarea unei înțelegeri mai profunde și a unor evaluări cu un grad mai ridicat de informare, a performanței sectorului financiar din România, a legăturilor transfrontaliere și financiare precum și a vulnerabilităților economiei la șocuri”.

Standardele de Date au fost introduse în practica Sistemului de Diseminare dezvoltat de FMI în urmă cu peste două decenii pentru a spori transparența datelor provenite din țările membre și pentru a promova sisteme statistice solide, inițial prin SDDS (1996) și ulterior, prin SDDS Plus (2012) și Sistemul General Îmbunătățit de Diseminare a Datelor (e-GDDS - 2015).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.