Fondurile aferente emisiunii de obligațiuni de 3,3 miliarde dolari au fost încasate, a anunțat MFP

Fondurile aferente emisiunii de obligațiuni de 3,3 miliarde dolari au fost încasate, a anunțat MFP

Telex » Știri 15 iulie 2020  

Fondurile aferente emisiunii de obligațiuni de 3,3 miliarde dolari, lansată la 7 iulie, cu o subscriere finală de 7,4 miliarde dolari, prin participarea unui număr de peste 400 de investitori, au fost încasate marți, 14 iulie, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP), informează Mediafax. Aceasta este prima tranzacție de obligațiuni denominată în dolari realizată de România în 2020, cu o tranșă dublă, pe 10 ani, în sumă de 1,3 miliarde dolari și pe 30 de ani, în sumă de 2 miliarde dolari, după cele două tranzacții realizate în prima jumătate a anului care au fost denominate în euro.

"Succesul recentei tranzacții denotă interesul investitorilor în titlurile emise de România în dolari americani, precum și încrederea acestora în capacitatea de răspuns a țării noastre în fața crizei generate de pandemia COVID-19, și în planul de relansare economic pe termen mediu al actualului Guvern. Împrumutul va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanțare în creștere, rezultate din deficitul bugetar și volumul refinanțării datoriei publice”, a declarat Florin-Vasile Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 1,3 miliarde dolari cu maturitatea de 10 ani lung, cu un randament de 3,045% și o rata de dobândă de 3,00% pe an și 2 miliarde dolari cu maturitatea de 30 ani lung, cu un randament de 4,00% și o rata de dobândă de 4,00% pe an.

Față de valorile cu care au fost lansate inițial în piață cele două tranșe, de 265 puncte de bază peste cotația de referință Mid-Swap pentru maturitatea de 10 ani lung și randamentul de 4,25% pentru maturitatea de 30 ani lung, costurile au fost reduse cu 25 puncte de bază, obținându-se în final prime de emisiune de 5 puncte de bază pentru maturitatea de 10 ani lung, respectiv 3 puncte de bază pentru maturitatea de 30 ani lung.

Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al tipurilor de investitori. În privința, tipurilor de investitori, în ambele tranșe se poate observa preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat și bănci comerciale. De asemenea, este de remarcat o creștere a participării investitorilor din Asia (11% în cazul tranșei de 30 ani lung) și a participării în proporție de peste 65% a marilor investitori activi pe piețele internaționale de capital din SUA și Marea Britanie pentru ambele tranșe.

În ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 10 ani lung (cu scadență la 14 februarie 2031), aceasta a fost următoarea: Marea Britanie 39%, SUA 27%, România10%, Restul CEE 2%, Germania 4%, Austria/Elveția 4%, Benelux 3%, Țările Nordice 2%, Sudul Europei 2%, Franța 1%, Asia 3% , Restul lumii 3%.

Pentru maturitatea de 30 ani lung (cu scadență la 14 februarie 2051), distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: SUA 37%, Marea Britanie 29%, România 3%, Restul CEE 1%, Germania 4%, Austria/Elveția 6%, Benelux 4%, Țările Nordice 1%, Sudul Europei 2%, Asia 11% , Restul lumii 2%.

Distribuția pe categorii de investitori pentru maturitatea de 10 ani lung a fost preponderent către fonduri de active administrate privat, respectiv 68%,10% către bănci comerciale și private, 14% către fonduri de pensii și companii de asigurări și 6% către fonduri de investiții.

Pentru maturitatea de 30 ani lung, distribuția în funcție de tipul investitorilor a fost următoarea: fonduri de active administrate privat 67%, bănci comerciale și private 3%, fonduri de pensii și companii de asigurări 19% și fonduri de investiții 9%.

Tranzacția a fost intermediată de Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, HSBC Bank plc, ING Bank N.V., J.P. Morgan Securities plc și Raiffeisen Bank International AG.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.