Franța intenționează să investească 100 miliarde de euro în transportul feroviar, până în 2024

Franța intenționează să investească 100 miliarde de euro în transportul feroviar, până în 2024

Numărul 8, 1-7 mar. 2023  »  Roza vânturilor

Franța intenționează să investească, până în 2024, aproximativ 100 de miliarde de euro în transportul feroviar, ca parte a eforturilor autorităților de reducere a amprentei de carbon, a anunțat premierul Elisabeth Borne, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Planul, menit să extindă și să modernizeze rețeaua feroviară, include lansarea unor trenuri expres de navetiști în marile orașe, similare cu sistemul Paris RER, a explicat Borne.

Anunțul este menit să atenueze inegalitățile între Paris și alte părți ale țării în privința infrastructurii publice, problemele fiind exacerbate de creșterea costurilor cu energia, care au făcut transportul mai scump pentru milioane de navetiști.

"Lipsa accesului la mijloace de transport determină uneori renunțarea la un loc de muncă, la o formă de educație sau să nu poț vedea o persoană dragă", a declarat premierul francez.

Oficialul a adăugat că planificatele investițiile vor fi făcute de Franța împreună cu operatorul feroviar național SNCF, Uniunea Europeană și autoritățile locale.

În noiembrie, președintele Emmanuel Macron declara că vrea să vadă o rețea de trenuri regionale în funcție în aproximativ 10 mari orașe.

Accesul la mijloace accesibile de transport este o problemă sensibilă în Franța, în contextul grevelor cauzate de prețurile ridicate și de frustrările din zonele rurale.

SNCF a raportat venituri record de 41,35 miliarde de euro în 2022, o creștere de 19% față de 2021, și un profit net de 2,4 miliarde de euro.

Jean-Pierre Farandou, șeful SNCF, declara vara trecută că investițiile în transportul feroviar sunt insuficiente, comparativ cu țările vecine. El a estimat atunci că ar fi nevoie de 100 miliarde de euro pentru a dubla utilizarea trenurilor în Franța și a ajunge la neutralitate din punct de vedere al emisiilor până în 2050.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.