Gartner: Vânzările mondiale de semiconductori vor crește cu doar 7,4% în 2022

Gartner: Vânzările mondiale de semiconductori vor crește cu doar 7,4% în 2022

Numărul 31-32, 10-23 aug. 2022  »  Breviar statistic

Veniturile din vânzările de semiconductori vor înregistra o creștere de doar 7,4%, în acest an, sub valoarea din 2021, de 26,3%, estimează specialiștii Gartner, într-o analiză citată de Agerpres. Această valoare este o revizuire în scădere față de cea prognozată în raportul publicat trimestrul precedent, care prevedea o creștere de 13,6%, în 2022.

PUBLICITATE
„Deși deficitul de cipuri scade, piața globală a semiconductorilor intră într-o perioadă de vulnerabilitate, care va persista până în 2023, când se preconizează că veniturile din semiconductori vor scădea cu 2,5%. Am observat, deja, o vulnerabilitate a evoluției pe piața de semiconductori destinați produselor finite, în special pe cele expuse consumatorului final. Creșterea ratei inflației, a impozitelor și a ratelor dobânzilor, împreună cu costurile mai mari ale energiei și combustibilului, pun presiune pe venitul consumatorilor. Acest lucru afectează cheltuielile pentru produse electronice, cum ar fi PC-uri și smartphone-uri”, susține Richard Gordon, Practice VP la Gartner.

În general, veniturile globale din semiconductori pentru 2022 au fost ajustate, comparativ cu prognoza din trimestrul precedent, cu 36,7 miliarde de dolari, la 639,2 miliarde de dolari, „deoarece se așteaptă o înrăutățire a condițiilor economice pe parcursul anului”. De asemenea, cererea și prețurile pentru memorii s-au redus, în special în domenii legate de consumatori, cum ar fi PC-urile și smartphone-urile, ceea ce va contribui la încetinirea ritmului de creștere, se arată în analiza de specialitate.

Conform Gartner, livrările de PC-uri vor scădea, la nivel mondial, cu 13,1% în acest an, după ce au înregistrat creșteri în 2020 și 2021. În același context, se estimează că veniturile din semiconductorii destinați PC-urilor vor înregistra o scădere de 5,4%, în 2022, în timp ce veniturile din semiconductorii pentru smartphone-uri ar urma să încetinească la un procentaj de +3,1%, comparativ cu un salt de 24,5%, cu un an în urmă.

Din perspectiva mediului enterprise, stocurile se recuperează rapid, termenele de livrare încep să se scurteze, iar prețurile încep să se diminueze.

Totodată, veniturile din semiconductorii destinați pieței centrelor de date vor rămâne mai mult timp la același ritm de creștere (de 20%, în 2022) datorită investițiilor continue în infrastructura cloud.

Pe de altă parte, segmentul de electronice auto va continua să înregistreze o creștere de două cifre în următorii trei ani, ca urmare a majorării numărului de semiconductori pentru fiecare vehicul și tranziției la vehiculele electrice și autonome. „Valoarea de semiconductori per vehicul va crește de la 712 de dolari, în 2022, la 931 de dolari în 2025”, consideră Gordon.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.