Sondaj: Aproape 88% dintre angajați consideră că birourile vor exista și în viitor, dar se așteaptă la o transformare

Sondaj: Aproape 88% dintre angajați consideră că birourile vor exista și în viitor, dar se așteaptă la o transformare

Numărul 21-22, 2-15 iun. 2021  »  Roza vânturilor

Aproape 88% dintre angajații din România cred că birourile vor exista și în viitor, dar cei mai mulți se așteaptă la o transformare a spațiului în care lucrau înainte, arată un sondaj realizat de Genesis Property în rândul a 1.183 de angajați din toată țara, relatează Agerpres. „După un an și jumătate de lucru în cea mai mare parte de la distanță sau în sistem hibrid, angajații din România spun că biroul va avea un rol important în viața lor la job și după ce va trece pandemia. Aproape 88% dintre ei cred că biroul lor va exista și în viitor, cei mai mulți așteptându-se la o transformare a spațiului în care lucrau înainte”, se arată în sondaj.

Astfel, peste 60% dintre respondenți afirmă că e important să existe în continuare spații dedicate pentru birouri, chiar dacă modelul de lucru se transformă și biroul devine mai degrabă un spațiu multifuncțional unde să lucreze, dar și să interacționeze cu echipa și să se relaxeze.

Aproape 37% dintre respondenții la sondajul Genesis Property se așteaptă ca biroul viitorului să fie regândit pentru a include spații de colaborare și socializare în condiții de siguranță. În același timp, aproape 34% se așteaptă ca în viitor birourile să urmeze un model mai apropiat de cel de co-working, conceput tocmai pentru a susține interacțiunea dintre oameni și activitățile creative. Alți 30% consideră că birourile vor evolua pe termen lung în ecosisteme care vor combina utilizarea spațiilor rezidențiale, de ospitalitate și de lucru, se mai arată în sondaj.

În schimb, doar puțin peste 27% consideră că biroul va rămâne în cea mai mare parte neschimbat, iar alți 12% afirmă că, în opinia lor, birourile viitorului vor reprezenta orice loc în afara casei în care vor putea lucra.

„Pandemia a schimbat percepția oamenilor despre birouri și așteptările pentru biroul lor post-pandemic. Angajații nu vor să se întoarcă la birou doar pentru a lucra, în spații neadaptate viitorului și cu program fix, ci vor mai degrabă un loc cu facilități noi unde să socializeze, să fie mai creativi și să poată colabora cu colegii. Biroul viitorului va fi un loc al unei interacțiuni umane complexe, pe mai multe paliere, care să susțină acțiunile inovatoare, cu o mare valoare adăugată. Desigur, oamenii așteaptă și măsuri sanitare care să vizeze atenuarea efectelor pandemiei (…)”, a declarat Ștefan Tudos, vicepreședinte în cadrul Genesis Property, responsabil de administrarea portofoliului de clienți.

De la biroul lor post-pandemic, angajații spun că vor, în primul rând, să aibă măsuri care să limiteze riscuri epidemiologice (56,1%), dar și să ofere o experiență integrată de muncă, interacțiune și relaxare (40,5%) și un context în care să fie creativi (35,5%), precum și să dispună de tehnologii bazate pe inteligență artificială care elimină activitățile repetitive de zi cu zi și le permit să se concentreze pe activități mai relevante (29,9%).

Sondajul arată că o treime dintre angajați evaluează acum cu mai multă atenție măsurile de sănătate implementate la birou, pentru limitarea riscurilor de răspândire a virusurilor și bacteriilor.

Sondajul privind percepția angajaților despre viitorul birourilor și perspectiva reîntoarcerii la birou a fost desfășurat prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.183 de utilizatori de internet din toată țara. Aproape 59% dintre participanți sunt femei, aproximativ 60% au vârsta între 25 și 40 de ani și 9 din 10 sunt angajați full-time.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.