Germania vrea o implementare rapidă a fondului UE de relansare, în contextul creşterii cazurilor de infectări COVID-19

Germania vrea o implementare rapidă a fondului UE de relansare, în contextul creșterii cazurilor de infectări COVID-19

Telex » Știri 7 octombrie 2020  

Creşterea numărului de cazuri de infecţie cu coronavirus în Europa scoate în evidenţă necesitatea de a implementa rapid fondul UE de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, a declarat marți, 6 octombrie a.c., ministrul german al finanţelor, Olaf Scholz, înaintea discuţiilor cu omologii săi din blocul comunitar, transmite Reuters.

În luna iunie, liderii europeni au căzut de acord asupra unui important plan de stimulare a economiilor afectate de coronavirus dar au lăsat deschise discuţiile cu privire la cât de de rapid ar trebui să înceapă să fie direcţionate fondurile şi cum anume ar trebui rambursaţi banii care vor fi împrumutaţi pentru fondul de 750 miliarde de euro, scrie AGERPRES.

„Noua normalitate în perioada pandemiei de coronavirus cere să rămânem vigilenţi şi să ne adaptăm rutina de zi cu zi la evoluţia pandemiei”, a declarat Olaf Scholz înaintea unei videoconferinţe a miniştrilor europeni de finanţe. „Creşterea bruscă a cazurilor de infecţie scoate în evidenţă şi nevoia de a implementa la timp programul ambiţios de revenire”, a adăugat Scholz, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a blocului comunitar.

Scholz a mai spus că banii din fondul de revenire ar trebui să ajute Europa să iasă din criză mai puternică, mai inovatoare, mai prietenoasă cu mediul, mai digitală şi mai unită. „În scurt timp, am făcut progrese impresionante cu privire la Facilitatea pentru Rezilienţă şi Recuperare. Sunt încrezător că putem face următorul pas important”, a apreciat oficialul german.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.