Google Art Selfie, o soluție distractivă de a descoperi și explora arta

Google Art Selfie, o soluție distractivă de a descoperi și explora arta

Numărul 35, 11-17 sept. 2018  »  Roza vânturilor

G

PUBLICITATE
e a lansat aplicația Art Selfie, o soluție distractivă de a experimenta arta, care găsește cu cine te asemeni dintre operele de artă existente în Google Arts and Culture.

Art Selfie este un experiment, care ia figura unei persoane dintr-un selfie și îi găsește un doppelgänger (geamănul non-biologic, o persoană care seamănă cu alta, fără să aibă o legătură de sânge - n.red.) în operele de artă din galeriile Google Arts & Culture. Aplicația este disponibilă, de zilele trecute, pe întregul mapamond, inclusiv în România.

Cei care doresc să-și facă un Art Selfie, trebuie să parcurgă următorii pași:

  • Să descarce și să deschidă aplicația Google Arts & Culture;
  • Să deruleze în jos până la cardul pe care scrie Art selfie;
  • Să apese pe butonul Începeți pentru a lansa aplicația;
  • Utilizatorul va fi invitat să-și facă o fotografie, iar apoi va vedea operele de artă care seamănă cel mai bine cu el.  

Aplicația Art Selfie funcționează pe Android și iOS. Google nu utilizează poza realizată în cadrul acestui experiment pentru altceva, ci doar o păstrează până când termină căutarea și afișează rezultatele ei.

„La baza Art Selfie se află tehnologia de învățare automată (machine learning) dezvoltată de Google. După ce persoana își face un selfie, fotografia este comparată cu fețele din picturile și obiectele de artă disponibile în colecțiile instituțiilor partenere Google Arts & Culture. După un scurt timp, utilizatorul va vedea rezultatul, alături de un procentaj estimat al gradului de asemănare estimat dintre portretul utilizatorului și cel din opera de artă. Un selfie poate astfel deveni un pas către descoperirea artei, prin mai multe informații despre pictura asociată, artistul care a semnat-o sau colecțiile muzeului în care este expusă”, precizează reprezentanții Google, într-un comunicat.

Platforma Google Arts & Culture include milioane de obiecte de artă și artefacte, din preistorie și până în prezent, de la muzee de pe tot cuprinsul globului. Plecând de la un singur selfie – un Art Selfie – utilizatorul poate descoperi și explora:

  • colecțiile digitalizate a peste 1.500 de muzee, parteneri Google Arts & Culture, din peste 70 de țări;
  • peste șase milioane de poze, videouri, manuscrise și alte documente de artă, istorie și cultură;
  • peste 7.000 de expoziții digitale de pe platforma Google Arts & Culture;
  • peste 5.000 de imagini la rezoluție foarte mare ale unor obiectele de artă din toată lumea, realizate cu Art Camera.

Aplicația Google Arts & Culture poate fi descărcată de aici: Android sau iOS. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.