Gradul de utilizare a aplicaţiilor de mobile banking este mai mare în Bucureşti şi zona de sud-est a ţării

Gradul de utilizare a aplicațiilor de mobile banking este mai mare în București și zona de sud-est a țării

Telex » Știri 17 iulie 2020  

G

PUBLICITATE
l de utilizare a aplicaţiilor de mobile banking este mai mare în Bucureşti (77%) şi zona de sud-est a ţării (74%), precum şi la persoanele cu venituri mari (74%), relevă un studiu de specialitate, informează Agerpres. La polul opus, cele mai mici rate de adopţie a aplicaţiilor de mobile banking se întâlnesc în regiunile de nord-est, Muntenia şi nord-vest (56%).

Potrivit studiului, numărul mai mare de operaţiuni bancare online din timpul epidemiei a solicitat infrastructura electronică a băncilor, însă majoritatea clienţilor (78%) nu a semnalat nicio problemă în relaţia cu băncile cu care lucrează de obicei. Doar 5% declară că au întâmpinat probleme punctual cu aplicaţiile de mobile banking.

În plus, recomandările de distanţare fizică din timpul epidemiei şi-au pus amprenta şi pe comportamentul de plăţi al românilor: 70% dintre românii din mediul urban, cu acces la internet, declară că folosesc carduri contactless.

În ceea ce priveşte plata cu telefonul, 31% declară că fac plăţi cu telefonul folosind o aplicaţie de tip portofel electronic. Procentajul celor care fac plăţi cu telefonul este mai mare în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani (39%).

„În mod tradiţional, băncile sunt asociate cu atribute precum încredere sau stabilitate, însă orice prilej de a promova inovaţii se traduce în potenţial de creştere. În noul context provocat de epidemia de COVID-19 este esenţială utilizarea unor instrumente moderne care să elimine barierele fizice dintre clienţi şi bancă. Fie că vorbim de o simplă aplicaţie de internet banking, sau de creditare online, clienţii vor căuta acele bănci care le fac viaţa mai uşoară”, a afirmat Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions.

Digitalizarea serviciilor bancare oferite clienţilor din România a cunoscut o accelerare importantă odată cu declanşarea pandemiei de coronavirus. Astfel, circa două treimi (65%) dintre românii din mediul urban, cu acces la internet, declară că folosesc cel puţin o aplicaţie de mobile banking. Datele fac parte din studiul sindicalizat BRIT (Business & Retail Inovation Tracker) despre piaţa de banking, realizat de iSense Solutions, reprezentativ pentru populaţia urbană cu acces la internet, cu vârsta între 18 şi 65 de ani.

Potrivit aceluiaşi studiu, ponderea celor care folosesc aplicaţii mobile de internet banking este semnificativ mai mare în rândul tinerilor (75% pentru cei cu vârste între 18-29 de ani). Totuşi, gradul de adopţie a aplicaţiilor mobile este mai degrabă generalizat, penetrând şi segmente mai mature (59% la cei între 46-65 de ani).

Datele prezentate au fost culese în perioada 22-26 iunie 2020 şi fac parte din studiul BRIT (Business & Retail Innovation Tracker), realizat pe un eşantion format din consumatori şi companii. Eşantionul de consumatori include 800 de persoane, reprezentativ la nivel urban pentru populaţia 18-65 ani cu acces la internet, populaţie bancarizată (grad de eroare +-4%). Eşantionul de business cuprinde 200 de companii, reprezentativ pe mărime de companie în funcţie de numărul de angajaţi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.