Guvernul a adoptat Hotărârea care prevede relaxarea restricțiilor începând din 15 mai; actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial

Guvernul a adoptat Hotărârea care prevede relaxarea restricțiilor începând din 15 mai; actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial

Telex » Știri 15 mai 2021  

Executivul a adoptat vineri seara Hotărârea prin care reglementează eliminarea unor restricții începând cu data de 15 mai. „Am adoptat modificarea și completarea anexelor 2, 3 la HG 531 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin proiectul de hotărâre se propun o serie de măsuri începând cu 15 mai 2021. Se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice - piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spații comerciale, mijloace de transport în comun”, a declarat premierul, după ședința de guvern. Măsurile adoptate au la bază, în principal, propunerile incluse în Hotărârea nr. 29/2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), document care include calendarul măsurilor de relaxare, în funcție de țintele de vaccinare și evoluția pandemiei.

HG nr. 550/2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la HG nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 14 mai 2021.

Potrivit actului normativ, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în spațiile deschise doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Actul normativ mai prevede, între altele: În spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului; Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test/pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății; La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție.  În toate aceste situații, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

De asemenea, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Măsurile prevăzute anterior se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

***

♦ Noi reglementări privind obligativitatea purtării măștii de protecție în anumite situații

De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 506 din 14 mai 2021 și în Monitorul Oficial nr. 507 din 15 mai 2021 au fost publicate Ordinul nr. 699/67/2021 și, respectiv, Ordinul nr. 700/68/2021 ale ministrului Sănătății și ministrului Afacerilor Interne pentru modificarea Ordinului nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

Astfel, începând cu data de 15 mai 2021 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă,spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri,spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărârea comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.

În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel: a) angajatul este singur în birou; b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.); d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.