Guvernul a adoptat OUG privind noi măsuri fiscal-bugetare

Guvernul a adoptat OUG privind noi măsuri fiscal-bugetare

Telex » Știri 22 decembrie 2018  

Plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru toţi consumatorii casnici, crearea de fonduri de dezvoltare şi investiţii, inclusiv pentru comunităţile locare, protejarea populaţiei şi a firmelor care au contractat credite bancare – între prevederile actului normativ

Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru următorii trei ani, pentru toţi consumatorii casnici, a anunţat consilierul premierului, Darius Vâlcov, menţionând că preţul va fi plafonat şi pentru consumatorii industriali, informează News.ro. „Prin această măsură, statul român nu câştigă niciun ban în plus, dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5-2 miliarde de lei”, a spus Darius Vâlcov, adăugând că acest cost va fi însă suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toate companiile din energie.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi consilierul premierului, Darius Vâlcov, au prezentat, la Palatul Victoria, măsurile adoptate de Guvern. „Actul normativ conţine o serie de măsuri care au scopul principal de a creşte bunăstarea românilor şi nivelul investiţiilor, astfel încât să stimulăm creşterea economică sustenabilă şi inteligentă, prin punerea accentului asupra proiectelor cu beneficii pentru cetăţeni. Guvernul corectează, astfel, unele practici din domeniul bancar şi sectorul energiei, în principal. Luăm aceste măsuri în urma unei analize riguroase şi comparând situaţia din România cu cea a altor state europene şi cu media europeană”, a spus Eugen Teodorovici.

El a menţionat că o primă măsură o reprezintă propunera de a înfiinţa un fond privind dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional, pentru care se vor prevedea 310 milioane lei în bugetul pe anul viitor, pentru a reabilita şi moderniza infrastructura de acces la aceste puncte de interes naţional, dar şi pentru extinderea de capacităţi de tratament. Statul sprijină aceste proiecte în proporţie de 50% din cheltuielile eligibile, acordând ca ajutor de stat până la 200.000 de euro pentru cheltuielile ce vizează activităţile economice.

Eugen Teodorovici a vorbit, de asemenea, despre un fond de dezvoltare şi investiţii pentru proiectele comunităţilor locale şi ale universităţilor, prin care se vor putea finanţa proiecte în educaţie, sănătate, dezvoltare locală, infrastructură. Bugetul este de aproximativ 10 miliarde de euro, gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

„De asemenea, un punct foarte important şi aşteptat este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%”, a spus ministrul. El a subliniat că sunt practici incorecte faţă de populaţie şi de aceea au fost propuse măsuri. „În România, randamentul capitalului la nivelul bancar este de peste 21%, practic de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, de 7%. De asemenea, în România este cea mai mare diferenţă din spaţiul european între dobânda la credite şi dobânda la depozite”, a afirmat el.

Eugen Teodorovici a anunţat că se propune, pentru 2019, aplicarea, de la 1 septembrie, a unui punct de pensie majorat, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă va creşte de la 640 de lei la 704 lei.

De asemenea, în 2019 se menţine sistemul privind vouchere de vacanţă pentru sectorul bugetar de 1.450 de lei.

O altă măsură anunţată este devansarea aplicării creşterilor pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020.

Totodată, ministrul a spus că sunt şi măsuri care reglează aspecte tehnice: obligarea administraţiilor publice de a raporta online execuţia bugetară din 1 august 2019.

„Guvernul României a decis astăzi plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru următorii trei ani de zile pentru toţi consumatorii casnici. De asemenea, trebuie să ştiţi că şi pentru consumatorii industriali acest nivel va fi plafonat, pentru următorii trei ani de zile, acesta va fi însă un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. Prin această măsură, statul român nu câştigă niciun ban în plus, dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 - 2 miliarde de lei. Aceşti bani nu se vor mai încasa, din cauza dividendelor care vor fi reduse”, a spus consilierul premierului, Darius Vâlcov. El a mai menţionat că acest cost va fi, însă, suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toate companiile din energie.

Darius Vâlcov a prezentat şi alte măsuri: aprobarea acordării de granturi de până la 500.000 de euro pentru firme, fundaţii şi ONG-uri pentru construirea de grădiniţe cu program sportiv, în timp ce în domeniul comunicaţiilor s-a stabilit un nivel minim de aproximativ un miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G şi un nivel minim de aproximativ 2 miliarde de euro pentru prelungirea licenţelor 3G. „Totodată, pentru cei care activează în acest sector, s-a stabilit o taxă care se va plăti către ANCOM de 3%, taxă care va fi folosită de ANCOM pentru digitalizarea aparatului administrativ de stat”, a spus Vâlcov.

El a anunţat că în şedinţa din 21 decembrie s-a hotărât majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc, cu 2% pe cifra de afaceri.

„În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, contribuţiile nu au fost reduse, contribuţia a rămas în continuare de 3,75%”, a adăugat Darius Vâlcov. El a menţionat că s-a redus comisionul de administrare, de la 2,5 la 1%. „Li s-a permis administratorilor acestor fonduri să investească în proiecte de parteneriat public-privat. Totodată, pentru că vorbim de administrarea unor sume imense, vorbim de administrarea a aproximativ 10 miliarde de euro, s-a solicitat ca într-un termen de un an de zile aceste societăţi să ajungă la un capital social după cum urmează: dacă administrează fonduri de până la 100 milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor admnistrate, dacă administrează fonduri  între 100 de milioane de euro şi 500  de milioane de euro  capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de  euro capitalul social trebuie să fie de 10%”, a detaliat Darius Vâlcov.

El a mai spus că Executivul a crescut plafonul privind acordarea ajutorului minim de încălzire de la 614 lei la 750 de lei, iar în domeniul construcţiilor salariul minim va creşte de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut, iar taxele pe muncă se diminuează în acest domeniu.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.