
Guvernul va dezbate și adopta proiectele bugetelor pe 2017 miercuri, 25 ianuarie
Telex » Știri
23 ianuarie 2017
Guvernul se va reuni miercuri, 25 ianuarie, în ședință pentru a dezbate și adopta proiectul bugetului de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat, pentru 2017.
Reamintim că, la finalul săptămânii trecute, membrii Cabinetului au analizat, în cadrul unei ședințe tehnice de lucru, proiectul legii bugetului pentru anul 2017 și au agreat limitele bugetare pentru fiecare minister și/sau ordonator principal de credite. Potrivit unui comunicat al Executivului, „construcția proiectului de buget a avut în vedere asigurarea finanțării, pentru acest an, a măsurilor adoptate de Guvern în concordanță cu Programul de Guvernare, în condițiile încadrării în limita de deficit bugetar de 3% din PIB și alocării a 2% din PIB pentru Armată, potrivit angajamentelor asumate de România”.
Vacanța la muzeu, o inspirată și atractivă invitație sub trei evocări: „Nostalgie. Amintire. Regăsire”
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureștean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanți la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă