
Hărți cu puncte vamale post-Brexit/posturi de control între Irlanda de Nord și restul Marii Britanii
Numărul 3, 28 ian. - 3 feb. 2020 » Lumea în care trăim
Comisia Europeană a elaborat hărți care prezintă traficul între Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit, iar sistemul relevă că vor fi controale vamale între provincia britanică Irlanda de Nord, care rămâne în uniunea vamală europeană, și restul teritoriului britanic, informează Mediafax. „Acum, după semnarea Acordului Brexit”, Bruxelles-ul publică un ghid al aplicării tratatului, „inclusiv detalii despre modul în care va funcționa protocolul privind Irlanda de Nord”, a declarat Sabine Weyand, director general în cadrul Comisiei Europene responsabil de Afaceri comerciale, conform cotidianului The Independent.
Cele două hărți elaborate de Comisia Europeană arată că vor fi controale vamale în ambele sensuri între teritoriul britanic Irlanda de Nord și restul Marii Britanii. Acordul Brexit prevede un statut special pentru Irlanda de Nord, care va rămâne în uniunea vamală europeană.
Conform hărților, dacă sunt transportate produse din Liverpool spre orașul nord-irlandez Belfast, în Belfast vor fi aplicate „formalitățile UE privind importurile (inclusiv declararea intrării bunurilor și declarația vamală) și vor fi efectuate controale”. „Autoritățile relevante” vor fi cele britanice și europene, iar autoritățile britanice vor fi obligate să aplice „reglementările UE”, în timp ce „instituțiile UE mențin dreptul de supraveghere ca până acum”, reprezentanții UE având „dreptul de a fi prezenți la verificări”. De asemenea, în Irlanda de Nord se vor aplica „reglementările UE privind TVA-ul și accizele”, deși este un teritoriu britanic.
În cazul în care sunt transportate produse din Belfast (Irlanda de Nord) spre Liverpool, sunt necesare „formalități UE de export și declarație anticipată”, precum și „modalități de intrare” pe teritoriul britanic, determinate de Marea Britanie în conformitate cu obligațiile internaționale (Organizația Mondială a Comerțului, acorduri de liber-schimb), se arată în documente.
Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dar va continua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziție post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie 2020. Irlanda de Nord va continua să aibă statut special și după perioada de tranziție, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relațiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obțină până la sfârșitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relațiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârșitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relațiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a menționat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziție post-Brexit, valabilă până la 31 decembrie 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Cu multe târguri se face… primăvară
Un festival de arhitectură subordonat calității vieții de zi cu zi
EnergyFEST, o fereastră deschisă spre un viitor sustenabil
Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii
Arta muzicală, la superlativ: Madrigal, 60 de ani
Premieră necinematografică în... cinematografie
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale