Hotărârile AGA pot fi adoptate la distanţă, potrivit unui nou act normativ

Hotărârile AGA pot fi adoptate la distanță, potrivit unui nou act normativ

Telex » Știri 11 mai 2020  

Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri în domeniul societăților în vederea desfășurării reuniunilor organelor statutare.

Actul normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei, are ca obiectiv facilitarea desfășurării procedurilor statutare în cadrul societăților. În acest sens, este esențial ca operatorii economici să dispună de instrumente decizionale flexibile, adaptate noilor condiții determinate de Pandemia de COVID-19, care să le permită adoptarea unor decizii rapide. „Concret, soluțiile reglementate permit adoptarea, prin folosirea tehnicilor moderne de comunicare sau corespondență, hotărârilor adunărilor generale ale asociaților/acționarilor la distanță, chiar dacă în actul constitutiv nu se prevede explicit această posibilitate”, precizează Ministerul Justiţiei, într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, actul normativ oferă garanția că toții acționarii/asociații beneficiază de tratament egal și creează premisele exprimării drepturilor acționarilor minoritari, nefiind afectate garanțiile de transparență a adunării generale a acționarilor și nici elaborarea documentației de către organele de administrare și de conducere în pregătirea acesteia.

De asemenea, este încurajată folosirea mijloacelor de comunicare la distanță și pentru derularea procesului decizional în cadrul organelor societare colegiale de administrare și conducere, cu garantarea principiului colegialității deliberărilor.

„Aceste soluții sunt așteptate de mediul de afaceri, dovadă fiind numeroasele propuneri pe care Ministerul Justiției le-a primit la Proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri în domeniul societăților pentru desfășurarea reuniunilor organelor statutare în perioada de consultare publică și pe care le-a valorificat în forma pe care a supus-o aprobării Guvernului. Cadre similare de reglementare au fost promovate și de alte state membre ale UE, precum Franța, Spania sau Germania. Acestea oferă societăților care nu și-au prevăzut în actele constitutive sau nu o puteau face, neexistând un context, mecanisme de adoptare a deciziilor în cadrul organelor statutare adaptate circumstanțelor extraordinare”, se menţionează în comunicat.

Actul normativ poate fi consultat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.