IATA lucrează la o aplicaţie mobilă pentru călătoriile cu avionul în „epoca COVID-19”

IATA lucrează la o aplicație mobilă pentru călătoriile cu avionul în „epoca COVID-19”

Telex » Știri 24 noiembrie 2020  

Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunțat că lucrează la dezvoltarea unei aplicații mobile care să ajute pasagerii să navigheze prin restricțiile de călătorie din epoca COVID-19 și să facă schimb, în siguranță, de teste și certificate de vaccinare cu companiile aeriene și guvernele, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Organizația, care reprezintă o mare parte din companiile aeriene ale lumii, intenționează să prezinte platforma sa Travel Pass până la finele anului, urmând să fie disponibilă pe telefoanele Android și Apple iOS încă din prima jumătate a anului următor.

Companiile aeriene presează deja guvernele să înlocuiască măsurile de carantină, care sufocă traficul aerian, cu proceduri sistematice de testare împotriva COVID-19. „Principala noastră prioritate este ca oamenii să poată călători din nou în siguranță. Aceasta înseamnă să dăm guvernelor încredere că testarea sistematică împotriva COVID-19 poate funcționa ca un înlocuitor pentru măsurile de carantină”, a declarat directorul de securitate de la IATA, Nick Careen.

IATA a precizat că, în cadrul aplicației sale, datele privind starea de sănătate a pasagerilor și alte date nu sunt stocate central, ci autentificate cu tehnologia blockchain, ceea ce înseamnă că pasagerii au controlul asupra informațiilor pe care le comunică.

De asemenea, o nouă aplicație denumită „Contactless Travel” va combina informațiile din pașaport cu cele privind testele și certificatele de vaccinare primite de la laboratoarele participante. De asemenea, aplicația va putea accesa registrele globale cu privire la cerințele de sănătate și centrele de vaccinare și testare.

Platforma este construită pe baza standardelor open source pentru a putea fi interoperabilă cu actualele sisteme, inclusiv cu propriile aplicații ale companiilor membre ale IATA.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.