
IMM-urile din sectorul IT&C pot beneficia de cursuri gratuite de tehnologie, cu finanțare europeană
Telex » Știri
16 septembrie 2020
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) lansează TechTalent Growth, proiect cu finanțare europeană, care propune cursuri gratuite de tehnologie, cu scopul creșterii nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților din companiile mici și mijlocii din IT&C, informează Mediafax. Cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman, TechTalent Growth se derulează în perioada 2020-2021.
Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să activeze în sectorul IT&C, în județele Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, să genereze o cifră de afaceri de sub 50 de milioane de euro pe an și să nu aibă mai mult de 250 de angajați.
Companiile vor avea acces la cinci tipuri de cursuri, respectiv DevOps, Programare Java, Baze de Date, Web design, toate la nivel avansat, și un Curs de formare Data Protection Officer, toate certificate ANC, care se vor desfășura în perioada septembrie 2020 – iunie 2021. Durata fiecărui curs este de cinci zile, respectiv 40 de ore, iar dimensiunea medie a unei grupe va fi de 10 persoane. Pentru a păstra condițiile de siguranță impuse, atât derularea cursurilor, cât și examinarea finală vor fi susținute prin intermediul unei platforme de eLearning dedicate, ce permite interacțiunea dintre cursanți și formatori. Participarea la cursuri este gratuită, toate costurile implicate fiind asigurate din Programul Operațional Capital Uman.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă