În august, totalul creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor – 5,02 miliarde lei, iar al celor în valută – 2,63 miliarde de lei (echivalent)

În august, totalul creditelor restante în lei ale populației și firmelor – 5,02 miliarde lei, iar al celor în valută – 2,63 miliarde de lei (echivalent)

Numărul 37, 1-7 octombrie 2019  »  Breviar statistic

V

PUBLICITATE
rea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat în august 2019 la 5,02 miliarde de lei, în creştere cu 0,7% faţă de suma raportată în iulie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au urcat cu 8,18%, la 2,63 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), citate de Agerpres. Totalul creditelor în lei atingea, în august, 176,895 miliarde de lei (cu 0,99% peste valoarea din luna precedentă), din care 67,916 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 104,559 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 89,906 miliarde echivalent lei în august 2019 (cu 0,25% mai mult faţă de iulie 2019), din care 49,768 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 35,461 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii august, credite în lei restante în sumă de 1,925 miliarde de lei şi în valută de 1,215 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 62,852 miliarde de lei, iar al celor în valută la 44,551 miliarde de lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.