În consultare publică, modelele formularelor pentru înregistrarea prin mijloace electronice în registrul comerțului

În consultare publică, modelele formularelor pentru înregistrarea prin mijloace electronice în registrul comerțului

Numărul 33-34, 24 aug. - 6 sep. 2022  »  Curier legislativ

Ministerul Justiției a publicat, în transparență decizională, un proiect de Ordin pentru aprobarea formatului formularului-tip de act constitutiv, a formatului cererii de înregistrare, a formatului, elementelor de siguranță și structurii certificatului de înregistrare, în formă letrică și electronică, a modelului declarației-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității și a modelului certificatului constatator privind înregistrarea declarației pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității.

Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, la 26 iulie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, „prin care s-a realizat codificarea reglementărilor primare în domeniul înregistrării în registrul comerțului, simplificarea formalităților în relația cu oficiul registrului comerțului și transpunerea Directivei (UE) 2019/1151 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 în ceea ce privește utilizarea instrumentelor și a proceselor digitale în contextul dreptului societăților comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  L 186 din 11.7.2019”. Legea, în ansamblul său, va intra în vigoare la patru luni de la publicarea în Monitorul Oficial, însă prevederile ce stabilesc măsurile necesare aplicării au intrat în vigoare în termenul general de trei zile de la data publicării, potrivit dispozițiilor art.141 alin.(1) din Legea nr.265/2022.

În acest context, pentru a asigura celeritatea și fluența procedurii de înregistrare și pentru a crea cadrul de aplicare a prevederilor privind constituirea online a societăților și înregistrarea în registrul comerțului prin mijloace electronice, prin noul proiect de Ordin se stabilesc: formatul cererii de înregistrare în registrul comerțului; formatul, elementele de siguranță și structura certificatului de înregistrare, în format letric și electronic; modelul declarației-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității și modelul certificatului constatator care atestă că s-au înregistrat declarația prevăzută la alin. (1) și datele din aceasta; formatul formularului-tip de act constitutiv care se folosește în procedura de constituire online (sau care poate fi folosit ca model de act constitutiv în cazul transmiterii cererii de înregistrare prin corespondență, inclusiv electronică, sau în cazul depunerii acesteia la sediul oficiului național al registrului comerțului).

Modelele formularelor menționate pot fi consultate pe site-ul Ministerului Justiției, accesând link-urile de mai jos:

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.