În primele patru luni, deficitul de cont curent a scăzut cu 476 milioane euro, iar datoria externă a crescut cu 683 milioane euro

În primele patru luni, deficitul de cont curent a scăzut cu 476 milioane euro, iar datoria externă a crescut cu 683 milioane euro

Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020  »  Breviar statistic

În primele patru luni, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1,782 miliarde euro, comparativ cu 2,258 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2019, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 880 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 465 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 427 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 464 milioane euro.

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat valoarea netă negativă de 454 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2,161 miliarde euro în perioada ianuarie – aprilie 2019), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 33 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 487 milioane euro.

În perioada analizată, datoria externă totală a crescut cu 683 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 73,276 miliarde euro la 30 aprilie 2020 (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% față de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 30 aprilie 2020, nivelul de 33,280 miliarde euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3% față de 31 decembrie 2019.

Potrivit BNR, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie – aprilie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparație cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2020 a fost de 72,1%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.