Încă o dată despre eficiență (III)

Încă o dată despre eficiență (III)

Numărul 4, 2-8 feb. 2021  »  La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Avem tot mai des prilejul să constatăm cât de mare este atenția acordată de mass-media din țara noastră criteriului eficienței, ca reflectare directă a preocupărilor actuale din economie. Este un fapt incontestabil pozitiv, dar, din păcate, este umbrit de formulări inadecvate, atât lingvistic, cât și logic.

Un prim exemplu l-a oferit o intervenție a unui participant la o dezbatere radiofonică. Este vorba despre următoarea frază: „Ne interesează, în egală măsură, să se obțină, în cât mai multe firme, atât eficiența managementului, cât și randamentul deciziilor în procesul investițional”. În acest caz nu există nicio deosebire între „eficiența managementului” și „randamentul deciziilor”; indiferent de domeniul de activitate abordat, „deciziile” reprezintă componenta cea mai importantă (atât ca fundamentare, cât și ca efect) a „managementului”. Apoi, „randamentul” este una dintre expresiile... „eficienței”.

Ignorarea faptului că orice referire la „eficiență” implică și raportul dintre efort și efect duce și la erori, ca într-un comentariu dintr-un ziar cu profil economic: „Ineficiența muncii, ca și a capitalului, reprezintă nu numai domenii distincte, ci au la bază criterii diferite”. Dacă, într-adevăr, avem de-a face cu domenii distincte, dată fiind specificitatea fiecăruia, criteriile sunt aceleași, așa cum am mai menționat. Ambele se calculează ca un raport între „efort” și „efect”.

În sfârșit, într-o emisiune televizată s-a afirmat că „eficiența managerilor se măsoară prin atingerea țintelor stabilite”. Aici nu s-a făcut distincția necesară între „eficiență” și „eficacitate”. Al doilea termen („eficacitatea”) indică doar măsura în care s-au atins obiectivele propuse, pe când „eficiența” (scuzați repetarea) se referă și la „efortul” depus pentru realizarea lor. Și pentru că vorbim și despre „efort”, s-ar cuveni să fie îndreptat într-o mult mai mare măsură și spre evitarea unor erori în genul celor semnalate. Atunci, „eficiența” comunicării ar fi, cu adevărat, mult mai mare. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.