
Încasările la bugetul de stat au crescut cu 7%, de la începutul anului
Telex » Știri
29 martie 2016
Încasările bugetare au crescut cu 7%, în termeni nominali, de la începutul anului și până la mijlocul lunii martie, iar acum lucrăm la introducerea unor sisteme de plată simplificate, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, la prezentarea Raportului de Performanță a ANAF pentru 2015. Ea a precizat că relația dintre ANAF și contribuabili trebuie să fie una de parteneriat în condițiile în care Agenția este instituția care aduce veniturile publice necesare pentru a finanța educația, sănătatea și proiectele de infrastructură. (Sursa: Agerpres)
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic şi sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferinţele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Ţara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri şi spectacole de muzică modernă
Concursul internaţional „George Enescu”. Pe podium, înalta ţinută artistică şi virtuţile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziţie internaţională Leonardo da Vinci, la Buşteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaţilor”