Începând de astăzi, noi norme pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și pentru a permite circulația vehiculelor complet autonome în UE

Începând de astăzi, noi norme pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și pentru a permite circulația vehiculelor complet autonome în UE

Telex » Știri 6 iulie 2022  

Comisia Europeană anunță că astăzi, 6 iulie, începe să se aplice noul Regulament privind siguranța generală a vehiculelor. „Acesta introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistență pentru conducătorul auto, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră, și stabilește cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor automatizate și complet autonome în UE. Noile măsuri de siguranță vor contribui la o mai bună protecție a pasagerilor, a pietonilor și a bicicliștilor din întreaga UE, salvând, potrivit estimărilor, peste 25.000 de vieți și evitând cel puțin 140.000 de vătămări grave până în 2038”, se menționează într-un comunicat al Executivului comunitar.

Dat fiind faptul că intrarea în vigoare a Regulamentului privind siguranța generală împuternicește Comisia să completeze cadrul juridic pentru vehiculele automatizate și conectate, CE va prezenta în această vară norme tehnice pentru omologarea vehiculelor complet autonome, UE devenind astfel un pionier în domeniu. Aceste norme vor contribui la creșterea încrederii cetățenilor, la stimularea inovării și la îmbunătățirea competitivității industriei europene a autovehiculelor.

Norme privind siguranța generală

Începând de astăzi, noile măsuri care introduc funcții de siguranță pentru asistarea conducătorului auto includ:

▪ Pentru toate vehiculele rutiere (și anume, autoturisme, camionete, camioane și autobuze): asistență inteligentă pentru controlul vitezei, avertizare la mersul înapoi cu cameră sau senzori, avertizare cu privire la somnolența și lipsa de atenție a conducătorului auto, dispozitive de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și semnal de oprire de urgență;

▪ Pentru autoturisme și camionete: funcții suplimentare, cum ar fi sistemele de menținere a benzii de circulație și frânarea automată;

▪ Pentru autobuze și camioane: tehnologii pentru o mai bună recunoaștere a posibilelor unghiuri moarte, avertizări pentru prevenirea coliziunilor cu pietoni sau bicicliști și sisteme de monitorizare a presiunii în pneuri.

Normele se vor aplica mai întâi noilor tipuri de vehicule, începând de astăzi, și ulterior tuturor vehiculelor noi, începând cu 7 iulie 2024. Unele dintre noile măsuri vor fi extinse pentru a fi aplicate mai multor tipuri de vehicule rutiere până în 2029.

Norme tehnice pentru automobilele automatizate

Pe baza Regulamentului privind siguranța generală, Comisia intenționează să adopte în această vară norme tehnice pentru vehiculele automatizate și conectate, axându-se în special pe vehiculele automatizate care înlocuiesc conducătorul auto pe autostrăzi (automatizare de nivel 3) și pe vehiculele complet autonome, cum ar fi navetele urbane sau robotaxiurile (automatizare de nivel 4).  Noile norme vor alinia legislația UE la noile norme ale ONU privind automatizarea de nivel 3 și vor stabili o nouă legislație tehnică a UE pentru vehiculele complet autonome, primele norme internaționale de acest tip. Normele tehnice stabilite prin intermediul unui act delegat și al unui act de punere în aplicare vor permite efectuarea unei evaluări cuprinzătoare a siguranței și a maturității vehiculelor complet automatizate înainte ca acestea să fie introduse pe piața UE. Ele vor include procedurile de încercare, cerințele în materie de securitate cibernetică, normele de înregistrare a datelor, precum și monitorizarea performanței în materie de siguranță și cerințele de raportare a incidentelor de către producătorii de vehicule complet autonome.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.