Indicele FAO al prețurilor la alimente are o nouă creștere în noiembrie, a patra lună la rând

Indicele FAO al prețurilor la alimente are o nouă creștere în noiembrie, a patra lună la rând

Numărul 46, 8-14 dec. 2021  »  Lumea în care trăim

Noul barometru al prețurilor la mărfurile alimentare de pe piețele internaționale a continuat să crească pentru a patra lună la rând, fiind determinat de cererea puternică de grâu și produse lactate, a raportat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), potrivit Mediafax. În luna noiembrie, Indicele FAO al prețurilor la alimente a fost, în medie, de 134,4 puncte, atingând cel mai ridicat nivel pe care l-a avut din iunie 2011 și cu 1,2% mai mare decât în octombrie. Indicele, care urmărește modificările lunare ale prețurilor internaționale ale mărfurilor alimentare comercializate în mod obișnuit, a depășit cu 27,3% nivelul atins în aceeași lună a anului precedent.

Indicele FAO al prețurilor la produsele lactate a condus creșterea agregată din noiembrie, care a avansat cu 3,4% față de luna precedentă. Cererea globală puternică de import pentru unt și lapte praf a persistat, deoarece cumpărătorii au căutat să-și asigure aprovizionarea la fața locului, anticipând înăsprirea piețelor de lactate.

Indicele FAO al prețurilor la cereale a crescut cu 3,1% în noiembrie față de luna precedentă și cu 23,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețurile de export la porumb au crescut ușor, iar prețurile globale la orez au rămas, în general, stabile, în timp ce prețurile la grâu au atins cel mai ridicat nivel din mai 2011. Această creștere se datorează cererii puternice și ofertei limitate, în special pentru grâul de calitate superioară, precum și îngrijorărilor legate de ploile necaracteristice, pentru această perioadă, în Australia, și incertitudinilor cauzate de o posibilă modificare a măsurilor de export în Federația Rusă.

Indicele FAO al prețurilor la zahăr a fost în noiembrie cu 1,4% mai mare decât în luna premergătoare și cu aproape 40% mai mare decât nivelul din noiembrie 2020. Creșterea a fost determinată, în primul rând, de prețurile mai mari ale etanolului, dar, pe de altă parte, a fost constrânsă de volumele mari de provizii din India și de prognozele favorabile pentru exporturile de zahăr din Thailanda.

Indicele FAO al prețurilor la uleiurile vegetale a scăzut cu 0,3% față de nivelul record atins în octombrie, reflectând valori mai scăzute pentru uleiurile de soia și rapiță, precum și prețurile mai reduse ale țițeiului. Prețurile mondiale la uleiul de palmier au rămas, practic, neschimbate.

Indicele FAO al prețurilor la carne a scăzut cu 0,9%, fiind a patra scădere lunară consecutivă. Cotațiile internaționale s-au diminuat fiind influențate de achizițiile reduse de carne de porc de către China, în timp ce prețurile la carnea de ovine, de asemenea, au scăzut brusc din cauza creșterii livrărilor de export din Australia. Prețurile la carnea de bovine și de pasăre au fost în mare parte stabile.

Producția record de cereale va asigura o aprovizionare suficientă pe piețe. Noul Rezumat privind Cererea și Oferta de cereale estimează că producția mondială de cereale în 2021 va fi de 2.791 milioane de tone, ceea ce constituie un nou record istoric și este cu 0,7% mai mult decât în anul precedent. Comparativ cu 2020, se preconizează ca producția mondială de cereale furajere și orez să fie cu 1,4% mai mare, respectiv 0,9%, în timp ce pentru cea de grâu este așteptată o scădere de 1,0%.

Se estimează că utilizarea cerealelor la nivel mondial, pentru sezonul 2021 – 2022, va crește cu 1,7%, până la 2.810 milioane tone. În timp ce, până la sfârșitul sezonului, în 2022, se preconizează ca stocurile globale de cereale să fie mai mici cu 0,9% față de nivelurile de deschidere. Acest lucru va aduce un raport de stoc/consum de 28,6% și, potrivit FAO, „va rămâne, în general, destul de ridicat”.

În ceea ce privește comerțul global cu cereale, în sezonul 2021 -2022, FAO estimează o creștere de 0,7%, până la 480 de milioane de tone, cu o expansiune anticipată de 2,2% a comerțului mondial de grâu, care va compensa o eventuală scădere a comerțului cu cereale furajere/grosiere.

Producția de culturi va scădea în țările cu venituri mici și deficit de alimente. Conflictele și seceta intensifică insecuritatea alimentară în mai multe părți ale lumii, în special în Africa de Est și de Vest, potrivit celui mai recent Raport privind prognozele culturilor și situația alimentară, care a fost, de asemenea, publicat zilele trecute. FAO evaluează că, la nivel global, 44 de țări, inclusiv 33 din Africa, nouă din Asia și două din America Latină și Caraibe, au nevoie de asistență externă pentru alimente.

Cele 44 de țări care au nevoie de asistență externă pentru alimente sunt: Afganistan, Bangladesh, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Congo, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Democrată Congo, Djibouti, Eritreea, Regatul Eswatini (până în 2018 Swaziland), Etiopia, Guineea, Haiti, Irak, Kenya, Liban, Regatul Lesotho, Liberia, Libia, Madagascar, Malawi, Mali, Mauritania, Mozambic, Myanmar, Namibia, Niger, Nigeria, Pakistan, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Republica Arabă Siriană, Republica Unită a Tanzaniei, Uganda, Venezuela, Yemen, Zambia și Zimbabwe.

Raportul trimestrial oferă, de asemenea, actualizări privind tendințele recoltei de cereale, estimând că producția în 2022 va crește cu 2,0% în țările dezvoltate, dar se va contracta ușor, cu 0,1%, în țările în curs de dezvoltare. Pentru Țările cu Deficit de Alimente și Venituri Scăzute (Low-Income Food-Deficit Countries - LIFDCs) contracția este așteptată să fie de 2,4%, din cauza scăderilor semnificative prevăzute în Orientul Apropiat și Africa de Est.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.