Inflația a ajuns în Marea Britanie la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
Numărul 14, 13-19 apr. 2022 » Lumea în care trăim
Indicele prețurilor de consum din Marea Britanie s-a situat în martie la 7%, comparativ cu 6,2% luna anterioară, acesta fiind cel mai ridicat nivel începând din 1992, a anunțat Oficiul Național de Statistică (ONS) din această țară, citat de agenția EFE, informează Agerpres. Creșterea ratei inflației a venit ca răspuns la majorarea prețurilor la electricitate, gaze și carburanți, la transport, dar și a prețurilor la materialele folosite de sectorul industrial.
Rata inflației a crescut cu mult peste nivelul de 6,7% estimat de analiști.
Potrivit lui Grant Fitzner, economist șef la ONS, majorarea generalizată a prețurilor a fost pronunțată în martie în special în cazul carburanților. „Prețurile la restaurante și hoteluri au crescut, de asemenea, în mod semnificativ în martie, în timp ce, după o scădere de acum un an, s-au înregistrat creșteri la diferite tipuri de alimente”, a adăugat el.
„Prețurile produselor care ies din fabricile din Marea Britanie au continuat cu un avans puternic”, a subliniat Fitzner, care a menționat, printre altele, prețurile metalelor.
Pentru a frâna creșterea inflației, Banca Angliei a majorat luna trecută de la 0,5% la 0,75% dobânda de referință, a treia creștere consecutivă operată de bancă pentru a opri inflația.
Experții nu exclud o altă majorare a prețului banilor, deoarece inflația este mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Angliei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice