Înmatriculările de mașini second-hand s-au redus cu 53% în ianuarie, înainte de eliminarea timbrului de mediu

Telex » Știri 13 februarie 2017  

În prima lună a acestui an s-a înregistrat o scădere masivă a numărului de automobile uzate înmatriculate, cu 53,2%, până la 7.708 unităţi, în timp ce înmatriculările de maşini noi au crescut cu aproape 22%, potrivit datelor publicate de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), evoluţia fiind una aşteptată, în contextul în care mulţi cumpărători au amânat înmatriculările înainte de eliminarea, de la 1 februarie, a timbrului de mediu. Valoarea timbrului de mediu poate depăşi 1.000 de euro în cazul unui automobil uzat, ceea ce creşte considerabil preţul de vânzare. 

Numărul total al maşinilor înmatriculate în ianuarie a ajuns la 14.767, cu 33,7% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut.

În schimb, datele arată un avans cu 21,7% al înmatriculărilor de maşini noi în prima lună a acestui an, până la 7059, acestea ajungând la 49,2% din numărul total. Evoluţia din ianuarie continuă creşterea solidă din 2016, când înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 17%, la 94.924 de unităţi. 

Lider pe segmentul maşinilor noi rămâne, în ianuarie, Dacia, cu 2.159 de unităţi (+14,4% faţă de ianuarie 2015). În ceea ce priveşte automobilele uzate, Volkswagen conduce în continuare şi în prima lună a acestui an, cu 2.159 de unităţi (-54,85% faţă de ianuarie 2017). 

Trei automobile din patru înmatriculate anul trecut în România au fost second hand, piaţa automobilelor la mâna a doua crescând în 2016 cu 18,6%, până la 297.290 de unităţi.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.