
INS: Costul orar al forței de muncă a sporit cu 8,84% în primul trimestru
Numărul 22, 8-14 iunie 2022 » Breviar statistic
Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 8,84% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021, și o rată de scădere de 0,47% raportat la trimestrul IV din 2021, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În trimestrul I al acestui an comparativ cu trimestrul I din 2021, cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în alte activități de servicii (17,23%), informații și comunicații (16,84%), respectiv în hoteluri și restaurante (15,20%).
Față de perioada analizată, scăderea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-3,12%).
Potrivit datelor INS, față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 8,86%, iar componenta cheltuielilor indirecte (nonsalariale) cu 8,48%.
În trimestrul I al acestui an comparativ cu trimestrul IV din 2021, cele mai semnificative scăderi ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în industria extractivă (-11,14%), învățământ (-11,01%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-7,71%).
Cele mai mari creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în alte activități de servicii (8,40%), tranzacții imobiliare (5,48%), informații și comunicații (5,11%), respectiv comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (4,42%).
Față de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a scăzut cu 0,46%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 0,75%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere
Manifestări științifice și culturale, sub semnul „pedagogiei” utilului și frumosului