INS: Numărul de conexiuni la internet a crescut cu 1,8% în 2019

INS: Numărul de conexiuni la internet a crescut cu 1,8% în 2019

Numărul 43, 3-9 nov. 2020  »  Breviar statistic

Numărul de conexiuni internet a crescut anul trecut cu 1,8%, la 22,3 milioane, iar cel al conexiunilor în reţeaua telefonică mobilă s-a majorat cu 0,4%, la 22,7 milioane, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. În traficul de voce (convorbirile telefonice) realizat în reţeaua telefonică fixă s-au înregistrat scăderi pe toate componentele de trafic. Cele mai însemnate reduceri au fost consemnate pentru traficul naţional şi, respectiv, pentru traficul internaţional, ambele scăzând cu 23,2%, în timp ce traficul total în reţeaua telefonică fixă a scăzut cu 16,9%.

Convorbirile telefonice în reţeaua telefonică mobilă au înregistrat o scădere cu 2,1% în anul 2019 faţă de anul 2018. Majoritatea indicatorilor au înregistrat scăderi (trafic naţional în reţea proprie, trafic internaţional, trafic mobil fix) cu excepţia traficului mobil-mobil, care a avut o creştere cu 4,1%.

Bucureşti-Ilfov a fost regiunea cu cea mai mare pondere în totalul conexiunilor în reţeaua telefonică fixă (20,01%), pe locurile următoare fiind regiunile Nord-Est (13,1%) şi Sud-Muntenia şi Centru (12,6% fiecare).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.