INS: Managerii din România se așteaptă la scăderea afacerilor din comerț și construcții până în martie

INS: Managerii din România se așteaptă la scăderea afacerilor din comerț și construcții până în martie

Numărul 3, 31 ian. - 6 feb. 2017  »  Breviar statistic

D

PUBLICITATE
torii firmelor din România se așteaptă la o scădere a activității în comerț și în construcții în perioada ianuarie-martie, precum și la o scădere a numărului de salariați în cele două sectoare, în timp ce activitatea și forța de muncă urmează să se mențină stabile în industrie și în servicii, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de News.ro. Datele arată unele modificări față de raportul anterior privind tendințele economice, publicat la finalul lunii trecute, care indica o scădere mai temperată a activității în comerț și mai abruptă în construcții, pentru perioada decembrie-februarie, și estimări mai pesimiste pentru industrie.

Singura creștere – modestă – a activității, în intervalul ianuarie-martie, este așteptată în industria de prelucrare, cu un sold conjunctural de +3% (față de -5% în raportul precedent), în timp ce în servicii este estimată o stagnare a activității, cu 0%, față de +3% în raportul anterior.

Soldul conjunctural reflectă diferența dintre așteptările pozitive și cele negative exprimate de managerii chestionați. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au așteptări de creștere a activității sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă așteptări de scădere a activității în sectorul analizat.

În schimb, managerii au așteptări pesimiste în privința activității din construcții, cu un sold conjunctural de -22% (față de -34% în raportul precedent), situație obișnuită în perioada iernii, când activitatea din construcții scade semnificativ. De asemenea, activitatea din comerțul cu amănuntul ar urma să intre în declin până în martie, soldul conjunctural fiind de -22% (-14% în raportul anterior).

Managerii prevăd o stabilitate a forței de muncă în industrie și servicii și o scădere în construcții și mai ales în comerț. Astfel, în comerț se așteaptă o scădere sensibilă a numărului de salariați, cu un sold conjunctural de -20% (-16% în raportul de luna trecută), în timp ce în construcții așteptările sunt ușor îmbunătățite, cu un sold conjunctural de -15% (față de -21% în raportul precedent). În industrie și în servicii sunt estimate creșteri moderate ale personalului, cu solduri conjuncturale de +3%, respectiv +2%.

Ancheta Institutului Național de Statistică mai arată că managerii se așteaptă la o stagnare a prețurilor în toate sectoarele până în luna martie.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.