18 milioane de persoane au vizitat, în anul 2018, muzee și colecții publice, cu 2 milioane mai mult decât în 2017

18 milioane de persoane au vizitat, în anul 2018, muzee și colecții publice, cu 2 milioane mai mult decât în 2017

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  Analize și sinteze

PUBLICITATE
nul 2018, bibliotecile au eliberat fiecărui utilizator activ, în medie, 11 volume, la fel ca în anul 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), privind activitatea unităților cultural-artistice în anul precedent. Numărul vizitatorilor la muzee și colecții publice a fost de aproximativ 18 milioane persoane, față de 16 milioane, în anul 2017, iar instituțiile și companiile de spectacole și concerte au susținut în țară 26.200 reprezentații, urmărite de 7,9 milioane spectatori, față de 23.500 reprezentații, urmărite de 6,4 milioane spectatori, în anul precedent. „În anul 2018, activitatea principalelor unități cultural-artistice a inclus activități ale bibliotecilor, muzeelor și colecțiilor publice, instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, producția de filme, activitatea cinematografelor, de radiodifuziune și cea de televiziune”, precizează INS.

163 milioane volume puse la dispoziția publicului de biblioteci

Conform datelor INS, rețeaua bibliotecilor care a funcționat în anul 2018 a fost formată din 9.500 unități administrative și 103 filiale, mai puțin cu 115 biblioteci față de 2017. Bibliotecile au pus la dispoziția publicului circa 163 milioane volume. În mediul urban, au funcționat 3.536 biblioteci și 95 de filiale ale acestora, cu un fond de carte de 125 milioane volume (trei sferturi din fondul național de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deși numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la orașe (5.943 biblioteci și numai 8 filiale) fondul de carte a fost mult mai mic, de 38 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a fost de 3,1 milioane persoane în anul 2018, în scădere față de anul 2017, când a fost de 3,2 milioane. Distribuția numărului utilizatorilor activi arată o preponderență a utilizării bibliotecilor școlare (51,4%) și a celor publice (37,3%). Numărul volumelor eliberate diferiților utilizatori a fost, în 2018, de 34,2 milioane volume, revenind, în medie, 11 volume pe un utilizator. Accesibilă publicului larg din toate zonele țării, rețeaua de biblioteci publice, formată din biblioteci județene, municipale, orășenești și comunale a pus la dispoziția publicului circa 46 milioane volume de cărți și periodice tipărite, reunind, în colecțiile proprii, 28,8 milioane titluri de cărți tipărite și 35.000 titluri de cărți electronice.

Raportat la numărul de locuitori, se evidențiază că, în anul 2018, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 8.800 locuitori. Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume din colecțiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 1,2 milioane utilizatori activi.

Pentru populația care a frecventat bibliotecile publice au fost disponibile, în medie, 39,0 volume pentru un utilizator.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile școlare) a fost format, la sfârșitul anului 2018, din 10.377 persoane, 91,2% din acesta fiind personal de specialitate.

34 milioane bunurilor culturale și naturale expuse în muzee și colecții publice

Rețeaua muzeelor și colecțiilor publice a cuprins, în 2018, 457 unități de bază. Numărul bunurilor culturale și naturale, la sfârșitul anului trecut, a fost de peste 34 milioane, în creștere cu peste 16 milioane bunuri culturale față de anul 2017, sporul datorându-se, în principal, reintroducerii în circuitul muzeal a Colecției Filatelice a României expusă la Muzeul Național de Istorie a României. Din totalul bunurilor expuse de muzee în anul 2018, 33 milioane au fost bunuri culturale și piese de muzeu, 1,2 milioane au reprezentat plante, animale și faună acvatică din grădinile botanice, zoologice și acvarii, iar 28.000 au reprezentat plante și animale din rezervații naturale.

Numărul vizitatorilor la muzee și colecții publice, grădini botanice, zoologice, acvarii și rezervații naturale, înregistrat în anul 2018, a fost de 17,6 milioane persoane, în creștere față de anul 2017 (15,9 milioane persoane); mai mult de 500.000 persoane au efectuat vizite gratuite în „Noaptea Muzeelor” în anul 2018.

Numărul personalului care a deservit rețeaua unităților muzeale a fost de 7.412 persoane; 50,8% l-a reprezentat personalul de specialitate.

7,9 milioane persoane au asistat la spectacole și concerte

Rețeaua instituțiilor și companiilor de spectacole și concerte a cuprins, în anul 2018, 248 de unități, din care 178 unități de bază și 70 de secții, cu 18 unități mai multe decât în anul 2017. Instituțiile și companiile de spectacole și concerte au susținut în țară 26.200 reprezentații, urmărite de 7,9 milioane spectatori. În funcție de tipul instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte, în anul 2018, cei mai mulți spectatori s-au înregistrat la teatre (45,0%) și la spectacolele susținute de ansambluri artistice, trupe de dans și de divertisment (27,9%).

În anul 2018, instituțiile și companiile de spectacole și concerte au participat la 371 turnee, 264 festivaluri de gen și 206 evenimente culturale organizate în alte țări, la care au participat 622.000 spectatori și în cadrul cărora s-au susținut 799 reprezentații.

Personalul de specialitate existent la sfârșitul anului 2018 în instituțiile și companiile de spectacole și concerte a fost de 12.817 persoane, dintre care 59,3% aveau funcții artistice de specialitate.

562 unități cu activitate editorială a ziarelor și revistelor

În perioada analizată au funcționat 562 unități cu activitate editorială a ziarelor și revistelor, față de 559 unități în anul 2017. Dintre acestea, 261 edituri au publicat ziare (cotidiene și necotidiene), 262 edituri au publicat reviste și 39 unități editoriale au publicat atât ziare, cât și reviste. Cele 300 edituri care au editat ziare tipărite au publicat, în anul 2018, un număr de 101 titluri de ziare cotidiene tipărite și 181 titluri de ziare necotidiene tipărite. Online s-au publicat 171 titluri de ziare cotidiene și 100 titluri de ziare necotidiene. Numărul titlurilor publicațiilor periodice (reviste), apărute în 2018, a fost de 1.501 titluri tipărite și 404 online.

Personalul editurilor de ziare și reviste a fost la sfârșitul anului 2018 de 4.208 persoane, trei sferturi dintre acestea fiind personal de specialitate.

499 filme distribuite în cinematografe

Producția națională de filme pentru marele ecran, în anul 2018, a cuprins 50 de filme: 37 artistice (25 filme artistice producție românească și 12 filme artistice realizate în coproducție), 6 filme documentare și științifice și 7 filme de animație. Rețeaua cinematografică, existentă la sfârșitul anului 2018 în evidențele Centrului Național al Cinematografiei, a cuprins 96 de unități cinematografice cu bandă normală (95 cinematografe și o caravană), cu 5 cinematografe mai multe decât în anul 2017. Rețeaua cinematografică a dispus, în anul 2018, de 403 săli de cinema cu un total de 73.000 locuri. Proiecția cinematografică a cuprins 625.300 spectacole, vizionate de 13,3 milioane spectatori.

Au fost distribuite în cinematografe 499 filme, din care 85 filme naționale (sau coproducții) și 414 filme străine, în creștere față de anul 2017, când au fost distribuite 443 filme, din care 67 naționale (sau coproducții) și 376 străine.

569 de posturi particulare de radio

Programul de emisie al stațiilor de radio publice a fost de 143.900 ore-program (126.300 ore-program au reprezentat emisiuni interne și 17.600 ore-program emisiuni externe), cu 4.100 ore-program mai puține față de anul 2017. Stațiile de televiziune publice au difuzat, în 2018, 52.600 ore-program emisie. Din totalul orelor-program emise, 17,8% l-au reprezentat programele de evenimente și informații, 11,9% programe de artă și cultură și aproape 10% programele de știri sau divertisment (fiecare categorie). Programele difuzate în limbile minorităților naționale au totalizat 1.143 ore-program emisie.

Posturile de radio și televiziune particulare au difuzat, în perioada analizată, prin sistem terestru și digital terestru, prin rețele de comunicații electronice (prin cablu) și prin satelit.

În anul 2018 au funcționat 569 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru 196.000 zile de emisie, din care 405 posturi au difuzat prin programe proprii un număr total de 137.100 zile de emisie.

Trei posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2018, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 856 zile de emisie.

În anul 2018, niciun post de radio particular nu a difuzat prin rețele de comunicații electronice (cablu), dar un număr de 295 posturi de televiziune particulare au difuzat prin acest tip de rețele de comunicații electronice.

În anul 2018, au funcționat 21 de posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 7.700 zile de emisie și 89 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 31.000 zile de emisie. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.