Insulele Feroe se închid timp de trei zile în 2020 pentru „lucrări de întreținere”

Insulele Feroe se închid timp de trei zile în 2020 pentru „lucrări de întreținere”

Numărul 44, 19-25 nov. 2019  »  Roza vânturilor

Insulele Feroe suspendă accesul vizitatorilor, timp de trei zile, în 2020, pentru a încerca să protejeze ecosistemul de impactul turismului susținut, arată The Tepegraph, citat de Mediafax. Doar 100 de voluntari vor avea voie pe insule în perioada 15-17 aprilie 2020. Aceștia vor primi cazare, hrană și transport pentru a lua parte la lucrările de întreținere programate pentru protejarea ecosistemului din insule.

14 complexuri turistice, inclusiv Slættaratindur, pe cel mai înalt munte din Feroe, vor fi închise. Ultima porțiune pietonală a ajuns să nu mai fie prea sigură astfel că vor fi amenajate noi rute.

Întregul teritoriu danez a fost marcat de o creștere a numărului de turiști în ultimii ani. În 2013, se înregistrau 68.000 de turiști în Feroe. În 2018, operatorii au numărat 110.000 de vizitatori, un număr dublu față de populația insulei.

Două noi hoteluri se vor deschide în 2020, iar numărul turiștilor se așteaptă să crească.

Nu mai puțin de 3.500 de persoane au candidat în 2018 pentru cele 100 de locuri de voluntari la ediția precedentă a proiectului.

Situația se prezintă asemănător și în Islanda, unde, în 2018, au fost aproximativ 3 milioane de turiști, un număr de zece ori mai mare decât cel al locuitorilor.

Insulele Feroe nu sunt primul loc în care autoritățile se văd obligate să suspende turismul pentru a proteja natura, aceeași decizie fiind luată în Thailanda în 2018, când plaja din Maya Bay a fost închisă pentru a permite mediului să se refacă, decizia fiind prelungită pentru 2021. Și în Filipine, autoritățile au închis în 2018, timp de șase luni, accesul turiștilor pe Boracay, insula din mijlocul arhipelagului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.