Kaspersky: Aproape 98.000 de utilizatori globali au fost atacați cu ransomware, în T2

Kaspersky: Aproape 98.000 de utilizatori globali au fost atacați cu ransomware, în T2

Telex » Știri 6 octombrie 2021  

Peste 3.900 de noi modificări ale atacurilor de ransomware au fost înregistrate la nivel global în trimestrul II (T2) al acestui an, în timp ce 97.451 de utilizatori au căzut victime ale acestui tip de atac, cu aproximativ 6.000 mai mulți decât în primul trimestru, arată o cercetare recentă realizată de Kaspersky, citată de Agerpres. „Când ajunge la un sistem, un astfel de atac se răspândește rapid de la un echipament la altul, iar remedierea și restaurarea fișierelor pot dura zile sau chiar săptămâni. Pentru a evita o consecință atât de dureroasă și costisitoare, companiile ar trebui să utilizeze o soluție de securitate cibernetică fiabilă și dovedită, care poate detecta activitatea rău intenționată și poate neutraliza criptarea”, notează compania producătoare de soluții antivirus.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.