
Kaspersky: În 2021, furnizorii vor colecta date din ce în ce mai diverse; guvernele vor răspunde cu noi reglementări
Numărul 4, 2-8 feb. 2021 » Conectarea la era digitală
Furnizorii din întreaga lume vor începe să colecteze date din ce în ce mai diverse, în timp ce guvernele răspund cu noi reglementări, iar utilizatorii încep să vadă confidențialitatea ca pe o propunere de valoare pentru care sunt dispuși să plătească, relevă previziunile pentru 2021 ale experților în confidențialitate din cadrul Kaspersky, citate de Agerpres. Potrivit cercetătorilor, ecartul mare dintre diferitele părți interesate de subiectele privind confidențialitatea și colectarea datelor este rezultatul unei serii de tendințe, una dintre acestea fiind faptul că, în majoritatea cazurilor, confidențialitatea consumatorilor va fi un argument valoros și va costa bani.
De asemenea, furnizorii de dispozitive inteligente de sănătate vor colecta date din ce în ce mai diverse și le vor folosi în moduri mult mai diferite, susțin specialiștii. „Datele stocate de fitness trackere, monitoare de tensiune arterială și alte dispozitive oferă informații atât de valoroase încât au fost deja utilizate în anumite dosare în instanță, ca să nu mai vorbim de specialiștii în marketing și de asigurătorii care, de asemenea, consideră acest lucru extrem de util. Iar sănătatea fiind o preocupare publică, cererea pentru astfel de date va continua să crească”, se menționează în analiza Kaspersky.
O altă tendință pentru 2021 arată că toate guvernele vor deveni din ce în ce mai atente cu privire la stocarea datelor de către big-tech și vor fi mai active în ceea ce privește noile reglementări. „Accesul la datele utilizatorilor deschide o gamă largă de oportunități – lupta împotriva abuzului asupra copiilor sau eficientizarea traficului în oraș. De asemenea, gândiți-vă la limitarea disidenței. Cu toate acestea, majoritatea organizațiilor private refuzând să partajeze aceste date, guvernele vor răspunde, fără îndoială, cu mai multe reglementări care împiedică confidențialitatea online, cu cele mai aprinse dezbateri vizând tehnologiile de păstrare a confidențialității”, sunt de părere experții.
În plus, companiile de date vor găsi surse de date din ce în ce mai creative și, uneori, mai intruzive, pentru a alimenta tehnologia de analiză comportamentală, în timp ce confidențialitatea diferențială și studiul federalizat vor fi adoptate pe scară mai largă.
„Pe măsură ce companiile devin mai conștiente de datele de care au nevoie în realitate și consumatorii resping colectarea necontrolată de date, apar instrumente de confidențialitate mai avansate și sunt adoptate pe scară largă, în timp ce organizațiile mari de tehnologie se îndreaptă spre a garanta utilizatorilor standarde noi și stricte de confidențialitate. Va apărea hardware mai avansat, care va permite dezvoltatorilor să creeze instrumente capabile de procesare avansată a datelor, reducând astfel cantitatea de date partajată de utilizatori cu organizațiile”, se notează în analiza de specialitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere