MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Lansare de carte la MNLR | ,,Despre Bucureștiul de altădată cu Mărgărita Miller-Verghy și scrisorile ei către Marinette”

Lansare de carte la MNLR | ,,Despre Bucureștiul de altădată cu Mărgărita Miller-Verghy și scrisorile ei către Marinette”

Numărul 20, 28 mai - 3 iun. 2025  »  Roza vânturilor

Sâmbătă, 31 mai 2025, de la ora 12.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) găzduiește, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8, o întâlnire cu Mihaela Bacali, traducătoarea și realizatoarea volumului bilingv, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române, și cu criticul literar George Ardeleanu.
Vor citi fragmente din Lettres a Marinette/ Scrisori către Marinette: Elena Luchian și Elisa Pricop.

Mihaela Bacali este profesor de limba franceză la Liceul bilingv Școala Centrală, profesor asociat la Facultatea de Limbi Străine din București și cercetător asociat în cadrul CEREFREA, Villa Noel. După susținerea primului doctorat, consacrat personalității lui Lucian Blaga, a publicat Lucian Blaga în contextul literar și cultural al revistei Gândirea și Amiciții și inimiciții (Ars Docendi, 2014). În 2018, a susținut o nouă teză de doctorat, realizată în cotutelă cu Universitatea din Grenoble, Franța, intitulată Margareta Miller-Vergy ou un destin de femme-écrivain à la fin du XIX e siècle et dans la première moitié du XX e siècle (Margareta Miller-Vergy sau destinul unei scriitoare la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea). În ultimii ani, a lucrat la editarea și reeditarea operei în proză a scriitoarei Mărgărita (Marguerite) Miller-Verghy, ale cărei romane le-a reeditat: Theano, ediție bilingvă (Editura Muzeul Literaturii, 2018), Blandina (Editura Muzeul Literaturii, 2020), Une âme s’ouvre à la vie. Blandine, versiunea franceză a romanului Blandina (Editura Universității București, 2020) și Cealaltă lumină (Editura Muzeul Literaturii, 2020).

De-a lungul acestor ani, Mihaela Bacali a scris articole consacrate, în cea mai mare parte, vieții și operei Mărgăritei (Marguerite) Miller-Verghy în revistele Manuscriptum, Viața Românească, Revista Cercurilor Studențești ale Departamentului de Limba și Literatura franceză, Revue roumaine d’etudes francophones, revistele online Orizonturi culturale italo-române, Lettres Capitales, sau în volumele conferințelor la care a participat, la Iași sau la București. După 2017, Mihaela Bacali a participat la conferința organizată anual de Valeriu Sofronie, profesor de filosofie la Liceul Gheorghe Șincai, pe teme legate de opera lui Lucian Blaga și a contribuit cu articole la realizarea volumelor colective: Lucian Blaga. Relecturi critice (Grafoanaytis, 2019), Posteritatea lui Blaga (Edithgraph, 2020), Diferențiale critice. Posteritatea lui Blaga (Edithgraph, 2020), Diferențiale critice. Eseuri și studii despre opera lui Lucian Blaga (Editura Universitară, 2022), Imersiuni în opera lui Lucian Blaga (Editura Universitară, 2023).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.