Lansarea concursului Centenar Creativ. Arta, ca sursă de inspirație pentru producția de bunuri materiale

Lansarea concursului Centenar Creativ. Arta, ca sursă de inspirație pentru producția de bunuri materiale

Numărul 28-29, 24 iulie - 6 august 2018  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În momentul de față, seria impresionantă de manifestări artistice dedicate Centenarului Marii Uniri s-a îmbogățit cu lansarea unui concurs național menit să confere producției unor bunuri materiale un suport consistent prin apelul la artele vizuale, așa cum au marcat ele cei 100 de ani care au trecut de la actul istoric din 1 Decembrie 1918. Ne referim la concursul de design de obiect Centenar Creativ, inițiat de Muzeul Național Cotroceni. Prin această competiție, cei care își desfășoară activitatea în industriile creative sunt invitați să reinterpreteze elemente de patrimoniu relevante pentru evenimentele istorice din urmă cu 100 de ani.

Ideea inițierii acestei competiții s-a conturat în urma evaluării rezultatelor concursului din anul trecut, intitulat Cotroceni Creativ. Nota caracteristică a respectivei competiții a constituit-o punerea la dispoziția designerilor de produse a unui bogat material ilustrativ privind cele mai de seamă creații ale artiștilor plastici români, astfel încât acestea să fie surse de inspirație pentru propriile creații.

Firește, legătura dintre artele vizuale și producția de bunuri materiale nu reprezintă o noutate. Ceea ce merită, într-adevăr, să fie subliniat, de data aceasta, vizează „instituționalizarea”, într-un sens precis, palpabil, a acestei conexiuni într-un demers la scară națională, pus sub semnul profundelor semnificații ale Centenarului Marii Uniri. Apoi, ideea de competiție – componentă esențială a pieței libere – își extinde aria de cuprindere în formule adecvate, deopotrivă, pentru noul act artistic și pentru antreprenoriat. Așa cum există piața obiectelor de artă, cu importantele ei conotații economico-financiare, tot așa se dovedește că este posibil să se consolideze „tânăra” piață în care arta devine – așa cum am mai remarcat – sursă de inspirație pentru producția de bunuri materiale. Toate acțiunile de stimulare a acestui proces, deci și concursurile de profil, merită să fie apreciate drept contribuții de ordin practic la crearea de valoare adăugată la cote superioare de calitate.

Un alt aspect interesant se referă la extinderea parteneriatelor în sfera muzeală în vederea atingerii unor obiective comune, precum cele care privesc atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori și, implicit, cele care asigură diseminarea în rândurile publicului larg, a zestrei lor inestimabile, în cazul dat, domeniul artelor vizuale. Astfel, pentru concursul despre care relatăm, Muzeul Național Cotroceni are drept parteneri Muzeul Național Peleș, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia, Complexul Muzeal „Moldova” Iași, Muzeul Județean de Istorie Brașov și The Institute.

Toate aceste instituții vor pune la dispoziția concurenților selecții ale celor mai relevante opere în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, invitând artiștii vizați de această competiție să se inspire din ceea ce reprezintă elemente definitorii pentru arta plastică românească din ultimii 100 de ani. Bineînțeles, cele mai bune lucrări vor fi premiate și vor avea, astfel, deschise noi posibilități de afirmare și în lumea afacerilor.

Folosim prilejul oferit de lansarea concursului Centenar Creativ pentru a consemna că în toate instituțiile cu caracter muzeal din țară s-au conceput și se realizează manifestări dintre cele mai diverse consacrate Centenarului Marii Uniri. Alături de picturi, sculpturi, desene, lucrări de grafică, se expun fotografii și documente care alcătuiesc un tablou captivant al istoriei naționale din ultimul secol. Pe bună dreptate, se spune că artele vizuale oferă privirii nu numai un plus de cunoaștere, ci și o forță emoțională care permite o înțelegere mai profundă a istoriei care stă la temelia prezentului și viitorului. Orice încurajare a spiritului creativ se constituie, astfel, într-o premisă a îmbogățirii tezaurului național de frumusețe, de valoare, inclusiv în lumea obiectelor care ne înconjoară.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.