Laszlo Borbely: România este singura ţară din UE cu cinci ecosisteme diferite

Laszlo Borbely: România este singura țară din UE cu cinci ecosisteme diferite

Telex » Știri 17 februarie 2021  

România este singura ţară din Uniunea Europeană cu cinci ecosisteme diferite, iar un turist care vizitează ţara poate vedea cât nu vede în altă parte din Europa, culturi diferite, biodiversitate şi posibilităţi, consideră coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, consilierul de stat László Borbély, citat de Agerpres. „România este singura ţară din Uniunea Europeană cu cinci ecosisteme diferite: de la pontic, Marea Neagră, stepa, lângă Marea Neagră, care este unică în Europa, avem continentalul, panonicul şi alpinul. Avem diferite culturi laolaltă. Dacă vine un turist în România, în două-trei săptămâni poate să vadă cât nu vede în altă parte în Europa pentru că nu sunt aceste diferite culturi, biodiversitate şi posibilităţi. Şi, atunci, trebuie să ne gândim foarte clar: să dăm posibilitate acestui domeniu să crească, să avem grijă de natură. Este important ca să simtă palpabil acest parteneriat, cei care lucrează în domeniu. Vă spun un singur exemplu: cei care au pornit anul trecut, care au fost cei mai loviţi, au deschis o pensiune mai mică sau un hotel. În momentul de faţă nu beneficiază de posibilităţi măcar de a primi câte ceva - şi un sprijin de la stat pentru că nu au rezultate în 2019/2018. Aceştia sunt mult mai expuşi decât cei care au avut totuşi un business bun în 2018/2019 şi au acumulat ceva. Trebuie să gândim în Planul Naţional de Rezilienţă, chiar săptămâna aceasta este prima rundă de discuţii cu proiecte, dar trebuie să punem reforma instituţională lângă proiecte”, a declarat László Borbély, la conferinţa „Relansarea turismului românesc pe coordonate de sustenabilitate”.

În context, acesta a subliniat că există câteva lucruri „mai simple”, care pot fi luate în seamă pentru perioada următoare. Potrivit oficialului, în primul rând este necesară o viziune, iar viziunea nu este numai Strategia de Dezvoltare Durabilă, în condiţiile în care România are două strategii, o strategie pe ecoturism şi una de dezvoltare a turismului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.