Legea privind efectuarea unui test de proporționalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii, publicată în Monitorul Oficial

Legea privind efectuarea unui test de proporționalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 10 noiembrie 2020  

În Monitorul Oficial nr. 1050 din 9 noiembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporționalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii, care transpune Directiva (UE) 2018/958 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018. Actul normativ stabilește un cadru comun pentru efectuarea evaluării proporționalității înainte de a introduce noi dispoziții sau de a modifica dispozițiile legale existente care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, în vederea asigurării bunei funcționări a pieței interne, garantând totodată un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Potrivit iniţiatorilor, aceasta nu afectează competența statelor membre, în lipsa armonizării, și marja lor de apreciere în a decide dacă și în ce mod reglementează o profesie, în limitele principiilor nediscriminării și proporționalității.

Directiva instituie un test de proporționalitate care trebuie aplicat de statele membre în momentul în care reglementează o profesie sau operează modificări în condițiile de reglementare ale unei profesii. Acesta cuprinde următoarele criterii:

(a) natura riscurilor legate de obiectivele de interes public urmărite, în special riscurile pentru destinatarii serviciilor, inclusiv consumatori, profesioniști și părți terțe;

(b) dacă normele în vigoare, de natură specifică sau mai generală, cum ar fi legislația din domeniul siguranței produselor sau legislația în materie de protecție a consumatorilor, sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul urmărit;

(c) caracterul adecvat al dispoziției în ceea ce privește aptitudinea ei de a atinge obiectivul urmărit și dacă dispoziția răspunde cu adevărat nevoii de a realiza acest obiectiv în mod coerent și sistematic și, prin urmare, abordează riscurile identificate în același mod ca în activități comparabile;

(d) impactul asupra liberei circulații a persoanelor și a serviciilor în cadrul Uniunii, asupra alegerilor consumatorilor și asupra calității serviciilor prestate;

(e) posibilitatea de a utiliza mijloace mai puțin restrictive pentru atingerea obiectivului de interes public – în cazul în care dispozițiile se justifică doar din motive de protecție a consumatorilor și în cazul în care riscurile identificate sunt limitate la relația dintre profesionist și consumator, neafectând astfel în mod negativ părțile;

(f) efectul dispozițiilor noi sau modificate, când sunt combinate cu alte cerințe care restricționează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia și în special modul în care dispozițiile noi sau modificate, combinate cu alte cerințe, contribuie la același obiectiv de interes public și dacă sunt necesare pentru îndeplinirea sa.

Statele membre analizează, de asemenea, următoarele elemente, atunci când sunt relevante pentru natura și conținutul dispoziției care se introduce sau se modifică: corelarea dintre sfera de cuprindere a activităților pe care le implică o profesie sau care sunt rezervate acesteia și calificarea profesională necesară; corelarea dintre complexitatea sarcinilor în cauză și necesitatea ca aceia care le practică să posede anumite calificări profesionale specifice, în special în ceea ce privește nivelul, natura și durata formării profesionale sau experiența necesară; posibilitatea de a obține calificarea profesională prin căi alternative; dacă activitățile rezervate anumitor profesii pot fi sau nu pot fi partajate cu alte profesii, și din ce motiv; gradul de autonomie în exercitarea unei profesii reglementate și impactul modalităților de organizare și supraveghere asupra atingerii obiectivului urmărit, în special în cazul în care activitățile referitoare la o profesie reglementată se desfășoară sub controlul și responsabilitatea unui profesionist calificat corespunzător; evoluțiile științifice și tehnologice care pot reduce sau crește în mod real asimetria dintre profesioniști și consumatori la nivelul informațiilor. În acest ultim caz, statele membre evaluează efectul dispoziției noi sau al celei modificate atunci când se combină cu una sau mai multe cerințe, ținând seama de faptul că pot exista atât efecte pozitive, cât și negative, și îndeosebi următoarele: activități rezervate, titlu profesional protejat sau orice altă formă de reglementare în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36/CE;  obligații de a se supune unei dezvoltări profesionale continue; norme referitoare la organizarea profesiei, la etica profesională și la supraveghere; apartenența obligatorie la o anumită organizație profesională sau la un anumit organism, regimurile de înregistrare sau autorizare, în special în cazul în care cerințele menționate presupun deținerea unei calificări profesionale specifice; restricții cantitative, în special cerințele care limitează numărul de autorizații pentru exercitarea unei profesii sau care stabilesc un număr minim sau maxim de salariați, de cadre de conducere sau de reprezentanți care dețin calificări profesionale specifice; cerințe privind o formă juridică specifică sau cerințe care se referă la deținerea de capital sau la conducerea unei societăți, în măsura în care aceste cerințe sunt legate în mod direct de exercitarea profesiei reglementate; restricții teritoriale, inclusiv în cazul în care în anumite părți din teritoriul unui stat membru profesia este reglementată în mod diferit față de modul în care este reglementată în alte părți; cerințe care restricționează exercitarea în comun sau în parteneriat a unei profesii reglementate, precum și normele în materie de incompatibilitate; cerințe privind asigurarea sau alte mijloace de protecție personală sau colectivă în ceea ce privește răspunderea civilă profesională; cerințe privind cunoștințele lingvistice, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a exercita profesia; cerințe privind tarifele minime și/sau maxime; cerințe privind publicitatea.

Noua lege reglementează efectuarea unui test de proporționalitate, prevăzut la art. 7, anterior introducerii unor noi reglementări profesionale sau, după caz, înainte de modificarea sau completarea celor existente care restricționează accesul liber la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, garantând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în vederea asigurării bunei funcționări a pieței interne. Testul de proporționalitate se aplică cerințelor care restricționează accesul liber la profesiile reglementate existente sau la noile profesii, precum și a celor care restricționează exercitarea acestora.

Testul de proporționalitate se aplică dispozițiilor legale menţionate anterior care restricționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, ori una dintre formele de exercitare a acesteia, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul unor astfel de titluri, reglementate de Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul în care într-un act separat al Uniunii Europene sunt stabilite cerințe specifice privind reglementarea unei anumite profesii care nu lasă la alegerea statelor membre modul exact în care acestea urmează a fi transpuse, prevalează dispozițiile de dreptul Uniunii Europene.

Se definesc, în sensul acestei legi, o serie de termeni utilizaţi în reglementările incluse în textul legii, astfel: a) titlu profesional protejat – formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia utilizarea titlului într-o activitate profesională sau într-o grupă de activități profesionale face obiectul, direct sau indirect, în temeiul dispozițiilor legale de reglementare, deținerii unei anumite calificări profesionale și în cadrul căreia utilizarea abuzivă a acestui titlu face obiectul unor sancțiuni; b) activități rezervate – formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia accesul la o activitate profesională sau la o grupă de activități profesionale este rezervat, în mod direct sau indirect, în temeiul dispozițiilor legale de reglementare, membrilor unei profesii reglementate, care dispun de o anumită calificare profesională, inclusiv în cazul în care activitatea este partajată cu alte profesii reglementate; c) mijloace adecvate – semnifică publicarea de informații pe pagina web a autorității competente și difuzarea acestora în mass-media, furnizarea permanentă de informații specifice de către autoritatea competentă, precum și orice alte modalități accesibile publicului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.