Legea privind plata defalcată a TVA, adoptată de Senat

Legea privind plata defalcată a TVA, adoptată de Senat

Numărul 41, 31 oct. - 6 nov. 2017  »  Prim-plan decizional

Legea de aprobare a Ordonanței nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA a fost adoptată, marți, de Senat.

Textul legislativ, în forma modificată și adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, prevede că „au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal pentru încasarea TVA, care (...) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA”, sau care începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 30 de zile de scadență, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată. Excepție fac persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA ale căror obligații fiscale restante reprezentând TVA sunt în cuantum mai mic de 1.500 de lei în cazul contribuabililor mari, 1.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici și 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice.

Obligația de a deschide și utiliza cel puțin un cont de TVA le revine și persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA și instituțiilor publice înregistrate în scopuri de TVA care se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Totodată, actul normativ permite extinderea posibilității de a opta pentru aplicarea mecanismului plății defalcate a TVA și pentru alte categorii de persoane decât cele care vor avea obligația să îl aplice. Astfel, persoanele care optează pentru aplicarea plății defalcate a TVA trebuie să notifice organul fiscal competent în acest sens și pot renunța la aplicarea mecanismului la sfârșitul anului fiscal, dar nu mai devreme de un an de la data înscrierii în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA.

Actul normativ în forma adoptată de Senat poate fi consultat aici.

Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.