Legea stării de alertă a fost votată de Parlament

Legea stării de alertă a fost votată de Parlament

Telex » Știri 14 mai 2020  

Legea care stabilește măsurile care se vor aplica în starea de alertă a fost votată miercuri seara de parlamentari, cu 267 de voturi „pentru”. Camera Deputaţilor, for decizional, a respins un amendament care prevedea ca actul normativ să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial şi, ca urmare, legea va trebui să parcurgă anumiţi paşi procedurali şi va putea intra în vigoare cel mai devreme luni, după două zile în care parlamentarii au dreptul să o atace la CCR, după care va fi transmisă spre promulgare preşedintelui şi publicată în Monitorul Oficial. Conform Constituţiei, legea intră în vigoare la trei zile după ce este publicată în Monitorul Oficial.

Parlamentarii au adus o serie de amendamente proiectului propus de Guvern, între acestea aflându-se posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Pentru weekend, interval în care acest act normativ nu se aplică, Guvernul ar putea să găsească astăzi o soluţie legală pentru a impune respectarea unor restricţii.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.