Atmosfera specifică zilelor de sărbătoare se reflectă în mass-media în cele mai diverse moduri, inclusiv în abordarea temelor economico-financiare. Astfel, într-o emisiune televizată, un participant a afirmat că „s-a încetățenit cutuma potrivit căreia cultivarea datinilor a devenit și un obicei luat în calcul în materie de afaceri”. De asemenea, într-un articol din presa cotidiană, un antreprenor a remarcat că „obiceiurile tradiționale sunt, deopotrivă, o sursă de valorificare a uzanțelor și în scop comercial”.

Dacă, pe fond, aceste considerații și considerente nu pot fi contestate, în privința corectitudinii lingvistice și logice pot (și trebuie) formulate unele observații. Cum s-a văzut, abundă pleonasmele. Cuvântul „datini” are numeroase sinonime, între care cele conținute în frazele cu pricina: „obicei” („obiceiuri”), „cutume”, „uzanțe”, „tradiții” etc., etc.

În același timp, insuficienta cunoaștere a proprietății termenilor se află „la baza” unor erori cu circulație relativ frecventă. O atestă, între multe alte exemple, următoarea frază dintr-un comentariu pe teme economice, specifice perioadei pe care o traversăm: „Modul în care bugetul se divide în părțile lui componente reprezintă dovada care atestă că nu există încă o deosebire distinctă între ierarhizarea obiectivelor și stabilirea priorităților”. Este evident că, din orice „divizare”, rezultă „părți componente”, că orice „dovadă” are rostul de „a arăta” ceva, că între termenii „deosebire” și „distinctă” nu există nico… „deosebire”, că, inevitabil, fiecare opțiune dintre cele amintite implică o anumită „ierarhizare” care nu înseamnă altceva decât identificarea de „priorități”. Așa că frazele citate constituie, ele însele, o „dovadă” că, în materie de comunicare, „prioritară” rămâne respectarea necondiționată a regulilor lingvistice și a postulatelor logicii. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)