Localizarea apelurilor la 112 se va realiza cu o mai bună acuratețe
Telex » Știri
18 noiembrie 2016
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a dezbătut și adoptat în cadrul Consiliului Consultativ o decizie care va crește calitatea informațiilor de localizare transmise către Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Astfel, administratorul SNUAU va putea stabili cu o mai bună acuratețe poziția celor care solicită ajutor la numărul de urgență 112, ceea ce ar putea contribui la scăderea semnificativă a timpilor de intervenție.
În condițiile deciziei ANCOM, furnizorii de rețele publice mobile de telefonie vor avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU, în maximum 20 de secunde de la momentul inițierii apelului, a informației de localizare, respectiv latitudinea și longitudinea poziției geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puțin pentru apelurile de urgență 112 inițiate de pe terminale mobile care au capabilitățile necesare. Astfel, spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piață, începând cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibilă activarea unor funcționalități care să permită acest lucru. „În plus față de îmbunătățirea informațiilor de localizare primară, aferente rețelei celulare și a introducerii datelor de longitudine, latitudine, generate de telefonul mobil inteligent, odată cu adoptarea acestei decizii, furnizorii vor putea transmite către operatorul 112 și apelurile inițiate pe o conexiune de date prin intermediul altor rețele de acces la internet, atunci când apelantul se află într-o zonă în care nu există semnal de la nicio rețea mobilă, de exemplu un subsol/demisol fără acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi. În aceste cazuri, se va transmite către operatorul 112 cea mai recentă informație de localizare primară cunoscută a terminalului, împreună cu marcajul temporar corespunzător”, a explicat Eduard Lovin, director executiv al Direcției de reglementare din ANCOM.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială